La sfârşit de săptămână, canicula m-a alungat la ţară. Acolo unde Nicuşor, vecinul meu, care s-a îndurat să cosească iarba din grădină, s-a apucat să lărgească poarta prin care va scoate fânul ca să-l clădească. De ce scriu „îndurat”? Fiindcă cel puţin la Verneşti, în satul meu, iarba nu prea mai are preţ. Cine are o vacă sau două are şi suficient fân, iar cei care au iarbă şi n-au vite se trezesc uneori că n-au ce face cu ea.

Mă rog, eu, unul, m-am descurcat cu Tavi, apoi cu Nicuşor. Eu cosesc, de plăcere, o postaţă, iar restul, cel cu care am înţelegerea. Care până acum a funcţionat bine, ba chiar foarte bine. La lărgirea porţii, am avut sentimentul că s-a întâmplat ca la o clacă. Adică, atunci când are omul o treabă de făcut şi n-o mai poate prididi, îşi cheamă vecinii, prietenii. De regulă, claca se face sigur la curăţatul porumbului de pănuşi, seara, după o zi de muncă. Se lucrează mult mai lejer, într-o atmosferă de bună dispoziţie, cu glume, acompaniate şi de o vioară ori un acordeon, de porumb fiert cu nucă servit la sfârşitul trebii.

Nicuşor începe primul lucrul, degajând pământul din jurul unui stâlp, dar pe parcurs i se adaugă Costel, un miner din Oraviţa, căsătorit în sat, apoi Ilie, venit şi el de la Oeşti, alţi vecini amatori de o vorbă împreună şi de o ţuică. Radioul transmite de zor comentarii după comentarii despre noul guvern şi despre premierul care „miroase de la o poştă a securist”. De la o vreme, nu mai contează, la noi, dacă ştie omul să facă treabă, să fie un bun coordonator, să construiască o echipă, la urma urmei să ştie să guverneze o ţară. Contează dacă ai fost comunist, securist, iar mai nou, dacă nu eşti un om mascat al „sistemului”.

Vecinii mei parcă sunt într-o „poiană a lui Iocan”. Au tăbărât pe politică vădind o poftă de „dezbatere” care m-a lăsat paf. Minerul, pensionar acum, cu o vechime de 18 ani şi jumătate în mină şi cu stagiu de revoluţionar la Timişoara, are deja convingeri formate la şcoala străzii. „Ascultaţi la mine – zice – mai ales în perioada de tranziţie, ţara nu merge bine dacă nu este condusă de un guvern puternic. Preşedintele poate să fie mai slab, ba chiar şi parlamentul, dar guvernul e musai să aibă snagă. Dacă n-o are, dacă e şi el condus de un păpuşar, atunci treaba merge prost. Cum a şi mers mai mereu la noi”.

O fi adevărată chestia asta? Mă întreb doar pentru mine. Parcă am mai auzit teoria asta la un polonez. Dar care preşedinte de ţară vrea să fie doar de paie? Parlamentul cu atât mai mult, fiindcă acolo se întâlnesc mult mai multe ambiţii, orgolii, interese. Mă abţin însă. Rolul meu nu este să vin în discuţie cu judecăţi de valoare, ci mai degrabă să ascult, să pun întrebări. Prefer, prin urmare, s-o ascult pe Nuţa care vrea şi ea să ştie dacă vor mai mări „ăştia” punctul de pensie? Că noul premier a zis că se ţine de program, dar, totodată, premierul a început să-l schimbe pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, fiindcă deja s-a pierdut un timp preţios cu demiterea lui Grindeanu. „O să vedem” – răspunde altcineva care pare că nu şi-a pierdut încrederea în Dragnea, susţinând că, sintetizez eu, idolatrizarea democraţiei naşte monştri şi, prin urmare, nu strică şi puţin totalitarism, puţină dictatură.

Remarc privirile piezişe ale „combatanţilor” de pe frontul clăcii, iar două elicoptere care trec pe deasupra noastră aduc în discuţie accidentul cu militarii care s-au prăbuşit în prăpastie. „Asta-i România! – oftează altcineva cu năduf. Nu-i ordine, nu-s legi. Iar dacă sunt, nu sunt respectate. Face fiecare ce-i dă prin cap, nu ce trebuie. Cum a făcut şi Grindeanu”.

Nu-mi fac iluzii că voi găsi soluţia „salvării” ţării la o discuţie cu vecinii mei din sat. Dar cred că, mai ales mandatarii opiniei publice, aşa cum ne place să ne împăunăm la dialogul cu puterea, au datoria să ia „pulsul” mulţimii şi să-l comunice deştepţilor de la guvern. Dacă sunt cu adevărat deştepţi. Dacă nu, este de căutat şi-n politică o poartă mai largă prin care să scoatem afară prostia din grădina ţării. Va deschide Guvernul Tudose poarta asta? Cum spuneam, datoria mea de gazetar este să întreb, nu să dau soluţii. Soluţiile ar trebuie să fie la Iohannis şi la Dragnea. Le-or fi având sau mimează? Ce fac ei cu iarba din grădina ţării? O dau la vaci ca să facă lapte, ori îi dau foc?

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook