Numai întâmplarea a făcut ca, pe vremea când era primar al Sibiului, să nu-i scriu o scrisoare de felicitare lui Iohannis pentru felul în care era, la acea dată, gospodărit Hermanstadt. M-am simţit bine atunci în oraşul ardelean, m-am simţit la fel şi mai târziu, Sibiul fiind unul dintre oraşele în care mi-ar fi plăcut să trăiesc. Nu-i de mirare că pentru summitul european a fost ales Sibiul! Juncker a fost mai direct şi a spus-o franc: a fost ideea lui pentru a veni la „prietenul” Iohannis, pentru că acesta a fost singurul cu care luxemburghezul Juncker a vorbit… luxemburgheza. Dedesubtul afirmaţiei este că luxemburghezii au fost primii care au venit la Sibiu! Ne-am obişnuit cu aceste captatio benevolentiae ale politicienilor; şi Tusk a iubit România pentru… maşina Dacia, iar acum declară că s-a îndrăgostit pur şi simplu de Sibiu. Nu ignor deloc faptul că alegerea Sibiului a pus, pentru câteva zile, România pe harta interesului politic internaţional ca jucător valabil în temele europene.

Şi, cum nimic, în ultimul timp, nu scapă de politizare, şi summitul recent încheiat este întors pe toate părţile în ceea ce priveşte consecinţele sale.

Mă consider pro-UE, mă consider cetăţean european şi sunt sigur că foaia de parcurs europeană a României este un bun câştigat, un bun de apărat şi de… îmbunătăţit în ceea ce priveşte avantajele de a fi înăuntrul comunităţii şi nu afară! Ţinut în preajma alegerilor europarlamentare, summitul sibian nu se înscrie, desigur, ca importanţă strategică, în seria Lisabona, Madrid şi altele.

La Sibiu, UE n-a primit directive extraordinare, cu consecinţe pe fondul relaţiei dintre „cei 27”. În schimb, se vede clar că europarlamentarele sunt privite, dacă nu cu îngrijorare, cel puţin cu mare preocupare în ceea ce priveşte eventuala schimbare a „locomotivei” comunităţii…  Pe de altă parte, faptul că, de la tribuna summitului, unii politicieni vestici s-au dedat la atacuri asupra PSD şi a Guvernului este socotit de unii observatori – chiar din Vest – drept un sprijin de campanie pentru preşedintele Iohannis, al cărui comportament n-a fost, categoric, al unui preşedinte al tuturor românilor.

„Declaraţia de la Sibiu” este şi ea puricată. Impresia generală este că ea  reprezintă o acoperire diplomatică a faptului că problemele importante, după Brexit, n-au primit unanimitatea şefilor de state. Aşa este! Sunt generalităţi vechi. Amintim câteva: UE va apăra valorile şi principiile comune consacrate în tratate: UE să fie mai aproape de „cetăţenii noştri”; să fie promovat principiul echităţii nu doar în piaţa muncii, ci şi în serviciile sociale, în economie şi în transformarea digitală; să fie puşi pe primul loc oamenii şi nu politica (de aceea am avut şi noi sintagma „politicienii vestici”); UE să fie un lider mondial responsabil etc.

Rămân un fan al Sibiului, un pro-european, dar sunt îngrijorat că la noi, acasă, în campania pentru europarlamentare se practică un fel de gherilă, în care parcă te aştepţi să apară, în urma urletelor de la tribună, tancuri, mitraliere, formaţiuni de luptă… Presiunea electorală se simte pretutindeni, apasă, trezeşte presiuni sau, dimpotrivă, dezinteres. Summitul, din acest punct de vedere, n-a fost numai european, cât, pe deplin, cu ţinte româneşti. O fi bine? Nu cred!