Mărturisesc, scriu aceste rânduri cu frica de Dumnezeu. Dar și cu mintea plină de întrebări, de mirări, de frământări. Mă mir, de pildă, cât de bine știu unii ce se întâmplă acolo „sus... Read more
Azi este Dragobetele sau, cum se spune în calendarul ortodox, „cap de primăvară”. Da, mi-e dor de primăvară! Și, dacă vreți pe bune, nu mi-e dor doar de acel minunat timp când to... Read more
Da, n-am de lucru! Altfel mi-aș vedea de treabă și nu m-aș încumeta pe un teren minat, cum e credința. Care credință ține de atâta vreme lumea în ordine. Cât de cât! De fapt, teama de Dumnez... Read more
Dau undeva peste o însemnare care-mi reține atenția. Așadar, vremurile bune sunt ca un curcubeu, mereu la un pas, dar niciodată să-l poți atinge și cu mâna! Foarte adevărat! Parcă-i aud și-i... Read more
Mă obsedează ideea asta a poetului Mircea Dinescu: moartea citește ziarul. Mă obsedează de aproape un sfert de veac, de când conduc ziarul. Mă obsedează și chiar mă revoltă. De unde atâta... Read more
Da. Nu mă potolesc, continuu şi eu să citesc. Să mai aflu câte una, câte alta, chiar dacă apetitul ăsta s-a cam diminuat serios pentru tineret. Care nu mai are timp de pierdut citind, ci doa... Read more
Înainte de a fi profesor, ori gazetar, m-am delectat destulă vreme cu meseria de cititor. Una dintre cele mai pline de învățăminte! Pe care văd că o cultivă azi, cu asiduitate și sagacitate,... Read more
De mult n-am mai avut senzația asta. Măcar de m-aș înșela. Care senzație? Păi, aia pe care o trăia și Caragiale dramatizând lupta dintre tabăra lui Farfuridi și cea a lui Cațavencu. ”Zgomot,... Read more
Nu m-am tăvălit prin noroi, în costum nou-nouț, precum fascinantul scriitor Andrew Solomon, care scrie o carte strălucită despre depresie, intitulată „Diavolul amiezii”. Nici nu... Read more
Da, cum scriam vineri, mi se întâmplă şi mie. Ca şi altora, mulţi ori puţini. Da, ni se întâmplă să ne bântuie nişte gânduri, pozitive ori negative, de folos ori păgubitoare. Pentru mine sau... Read more
Mi se întâmplă și mie, probabil și multora dintre dumneavoastră. Numai celor tineri nu, fiindcă ei nu cred că vor ajunge la vârsta a treia, vor rămâne mereu viguroși, sănătoși, optimști etc.... Read more
În penultima zi a anului trecut, mă sună Dănuț, nepotul profesorului Nicolae Enescu din Curtea de Argeș. Să-mi reamintească de bunicul său care s-a stins, ca un martir ce-a fost. S-a stins d... Read more
Aniversăm astăzi, 19 decembrie – festiv, în redacţie, iar calendaristic pe 23 decembrie – 30 de ani de existenţă a ziarului „Argeşul”. Serie nouă! Am tipărit, până as... Read more
Aveți dreptate, dar vă cer și nițică răbdare. V-o spun și p-aia cu macaroanele și pe cea cu boabele de cafea fierte, cum mi-ați cerut după editorialul de joi. Aveți dreptate, vin sărbătorile... Read more
Mi se întâmplă adesea – nu știu dacă și dumneavoastră – ca atunci când scriu ceva pe o temă să mă mai uit și-n jur. M-am uitat la tableta „Diplomație pe platou” a lui... Read more
Vin sărbătorile. Unii dintre noi îşi etalează luxul, că dispun de bani, alţii – sărăcia, că nu au nici după ce bea apă. Dacă ar fi să ne luăm după statistici, în anul de graţie care se... Read more
Citesc un jurnal de front al Adrianei Georgescu. De pe un front care s-a deschis după ce s-a terminat al Doilea Război Mondial. Război în urma căruia România a fost dată pe mâna Uniunii Sovi... Read more
La noi, Ziua Marii Uniri şi, pe cale de consecinţă, Ziua Naţională este şi prima zi de iarnă. Câte un fulg răzleţ văd, dimineaţa, în drumul spre redacţie, că nu se hotărăşte să aterizeze pe... Read more
Sunt întrebat, tot mai frecvent, ca jurnalist, dacă știu cine o să vină prefect. Chiar, dumneavoastră știți cine urmează să se urce în scaunul prefectului? Eu, unul, vă spun sincer că nu ști... Read more
Gata, războiul s-a sfârșit! Ce-i drept, câte un bubuit surd mai răzbate de undeva, dincolo de hotarele liniștii noastre, dar iată avem totuși un președinte. Suntem fericiți ori, unii dintre... Read more
























