Dezbaterile din cadrul forumului ARGEȘ INVEST au atins un nivel de maximă actualitate globală, punând în discuție tehnologiile viitorului și modul în care județul nostru se poate poziționa în avangarda noii revoluții industriale.
Evenimentul, organizat la Pitești de senatorul Mihai Coteț, continuă să demonstreze că atragerea marilor investitori depinde de capacitatea locală de a privi dincolo de prezent, construind un climat de încredere, predictibilitate și stabilitate pe termen lung.

În cadrul panelului diplomatic, intervenția Canadei a adus o perspectivă fascinantă asupra modului în care atuurile istorice ale județului Argeș în domeniul energetic pot deveni motorul de pornire pentru cele mai avansate tehnologii ale lumii, precum inteligența artificială și centrele de date gigant.
Pilonul nuclear din Argeș, fundația pentru tehnologia de mâine
Excelența Sa, Gavin Robb Buchan, Ambasadorul Canadei în România, a subliniat că tranziția către o economie digitalizată nu se poate face în vid, ci necesită resurse energetice uriașe, domeniu în care județul nostru deține un avantaj strategic incontestabil la nivel național.
„Este foarte importantă adaptarea la noile tehnologii. În acest moment ne referim la inteligența artificială și la implementarea acesteia. Poate vă gândiți la centrele de date și la tot ce ține de ele. Dacă intenționați să faceți acest lucru, trebuie să începeți prin a analiza f undamentul pe care l-ați construit deja.
În cazul României, aveți o bază solidă în domeniul energiei nucleare și aveți, aici, în Argeș, un centru foarte important”, a evidențiat ambasadorul canadian, făcând trimitere la nucleul tehnologic și de cercetare de pe platforma de la Mioveni.

Ecuația viitorului: „Totul se referă la energie”
Diplomatul a explicat că dezvoltarea infrastructurii virtuale și a algoritmilor complecși depinde direct de o rețea energetică stabilă și puternică, un avantaj pe care Canada și România îl dezvoltă partenerial de decenii în sectorul nuclear.
„Când vorbim despre baze de date, totul se referă la energie. Ca atare, dacă priviți, la fel ca noi, canadienii, către o retehnologizare, cred că ar trebui să porniți de la fundamentele energetice, să vă analizați instituțiile academice, să construiți pornind de la aceste instituții”, a explicat Gavin Robb Buchan.
Acesta a atras atenția că succesul pe termen lung necesită o corelare perfectă între universități, școli și interesele comerciale ale marilor companii.
Pregătirea pentru piața de peste un deceniu
Mesajul final al Ambasadorului Canadei la ARGEȘ INVEST a fost un îndemn la vizionarism administrativ și economic. Regiunea nu trebuie să se mulțumească doar cu adaptarea la cerințele actuale ale pieței, ci are datoria de a anticipa transformările globale.
„Asigurați-vă că dezvoltarea forței de muncă și activitățile de dezvoltare comercială sunt aliniate și asigurați-vă că veți construi pentru piața care va exista peste cinci sau zece ani, mai degrabă decât pentru cea de acum”, a conchis diplomatul canadian.
Recomandările sale poziționează Argeșul într-o lumină cu totul nouă: un județ care nu mai este privit doar prin prisma industriei manufacturiere, ci ca o destinație ideală pentru infrastructura critică a erei digitale și a inteligenței artificiale.






























