N-a fost circ, dar nici departe de un astfel de spectacol n-a fost, la ședința Consiliului Local Pitești. Unde s-a votat bugetul municipal, inclusiv al instituțiilor de învățământ pentru anul acesta, inclusiv cel de al doilea viceprimar, locul fiind vacant de o bună bucată de vreme. Probabil era o rezervă ținută la caz că totuși PSD are nevoie de AUR. Care AUR își asigură astfel un viceprimar la Pitești…
Tot politica este la nivel de comandă! Că PSD și AUR, iată, s-au înțeles să-și dea mâna și să-l… dea jos pe primul ministru Bolojan. Pasul doi ar fi, chiar dacă acum se neagă cu tărie, o alianță și o guvernare în toată regula, unde nu este rău să ai oamenii tăi, în teritoriu.
Cât despre ședința-mamut a C.L.P., sincer să fiu nu mă mai socotesc competent să sistematizez, să analizez și să judec tot ceea ce se întâmplă de la o vreme în consiliul local al municipiului nostru. Sunt multe „chestii“, inclusiv ședința din 27 aprilie, care vizează superficialitatea, răspunderea și demnitatea publică. Nu merită făcute publice, deși ar merita făcut măcar un inventar al perplexităților trăite aici. De fapt, vorba chiar a unuia dintre consilieri, pe circul ăsta s-ar putea câștiga niște bani, dacă „spectacolul“ ar fi făcut cu… intrare. Altminteri, dincolo de vorbe și de timp pierdut, de replici mai mult sau mai puțin contondente, nu și bastonade (doar verbale, cu suferințe gramaticale!), de vărsarea furiei pe microfoane, în care se tuna și fulgera, este de admirat cum au reușit consilierii să aibă o întrunire la începutul lunii aprilie, ca să configureze proiectul de buget și apoi, la sfârșitul lunii, să-l și voteze. Nu-i cam devreme?!
Dar ce mă întreb și mă mir eu aici, de parcă la centru n-ar fi la fel? Cum e turcul și pistolul. De ce-am fi noi mai breji la Pitești, când la București chiar și Shakespeare ori Platon ar avea ceva de învățat? Mai puțin planificare, organizare, „normalitate“, care, toate, s-au rătăcit pe undeva, de mai bine de 30 de ani. Dar de ce aș fi eu nesuferit, în loc să rămân băiat de treabă, inventariind problemele urbane și sociale ale orașului nostru care – deocamdată în studiu de fezabilitate – „vede“ încă un pod peste Argeș, locuri de parcare în Trivale (dar nu doar aici), o serie de proiecte sociale (o serie și cu bani europeni, de se va mai putea), un viitor mai „luminos“, decât am avut parte până acum?
Cât privește primarul nostru, mai mereu egal cu el însuși și cu opinia sa, cu atitudinea sa critică (vezi perdaful tras constructorilor care au renovat Școala „I. Pillat“, dar mai ales elevilor stricători de uși, spărgători de ferestre și de table), în ciuda vehemenței, l-am văzut totuși râzând, probând că n-are doar rigoare, ci și savoare, dacă este cazul.
Văd, aud, mă întreb, ba chiar și judec, totuși, utilitatea unor dezbateri presărate cu „răutăți“ politice, când e vorba să susții și să argumentezi o mai eficientă parte a vieții din orașul tău, de la școală și până la fluidizarea circulației, a transportului în comun, într-una dintre „cele mai bune lumi posibile“, vorba lui Leibniz. O facem să fie așa, ori doar ne facem că o facem?
Am plecat după două ore și ceva, de la… prima parte a ședinței (voturile nu m-au interesat), cu sentimentul că ar fi de dorit o lume mai „doctă“ în consiliul local, unde sudoarea frunții să nu lupte cu stihii paralele, ci cu modele care nu ne-au lipsit nici în istoria noastră, darămite a altora. Unde mergem este nevoie de creativitatea noastră, atâta câtă este! Fără a ne trăda pe noi înșine. O fi fost trecutul nostru „eroic“ și „martir“, dar azi avem și mai mult nevoie, psihologic vorbind, de atitudinea asta. Fie că suntem profani, ori academicieni!
