Nimeni nu ştie exact când vor începe lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu, dar oficialii de la Transporturi se grăbesc să promită termene de finalizare. Cel mai recent termen a fost anunţat ieri de ministrul Transporturilor. Buşe a afirmat că, deşi Master Planul General de Transport al României prevede ca autostrada să fie gata în anul 2022, angajamentul CNADNR este să o termine în 2021, cu un an mai devreme. Sorin Buşe a mai informat că studiile de fezabilitate vor fi gata până pe 15 noiembrie 2016, inclusiv pentru lotul 4, care era în întârziere. „Vrem să licităm loturile 1, 4 şi 5 pentru proiect tehnic şi acord de construcţie până pe 30 noiembrie”, a adăugat Buşe. Ministrul Transporturilor a mai precizat că pentru loturile 2 şi 3, cele mai dificile, se va finaliza în câteva zile traseul, iar în aprilie 2017 va fi încheiat întreg studiul de fezabilitate, licitaţia pentru desemnarea constructorului urmând să fie lansată în luna mai.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Argesean
Problema este cand incepe, nu cand se termina. In stilul nostru, propriu si inconfundabil, finalizarea poate fi raportata ca dupa aceea sa intre in reparatii fara termen de finalizare. Suntem experti la asa ceva. Infiintam o agentie, o desfintam ca nu si-a facut treaba, infintam alta sa continue ce n-a facut prima, nimeni nu e vinovat, ,,timpul trece, leafa merge” si o lasam mostenire generatiei viitoare ca noi am obosit de ,, atata munca”. Chiar nu se poate sa ne trezim, sa facem ceva?