
Statul oferă tichete valorice de până la 6.000 lei. Cine sunt românii care le pot primi.
Un nou sprijin financiar este pus la dispoziția unor categorii de români, sub forma unor tichete valorice în valoare de până la 6.000 de lei.
Aceste tichete pot fi folosite exclusiv pentru achiziția de produse esențiale și fac parte dintr-un program amplu de incluziune socială finanțat din fonduri europene și implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cine poate beneficia de tichetele valorice între 2000-6000 de lei
Pentru a fi eligibili, românii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Printre beneficiari se numără persoanele care au copii nou-născuți începând cu data de 12 aprilie 2024 și care au un copil cu vârsta de cel mult trei luni. În plus, sprijinul este destinat celor care se află în situații speciale, cum ar fi:
- Persoane care primesc venit minim de incluziune;
- Persoane cu dizabilități;
- Femei în situații critice de viață, precum victime ale violenței domestice sau ale unor calamități naturale;
- Minore, persoane fără acte de identitate sau cetățeni străini veniți din zone afectate de conflicte armate.
În situațiile în care mama nu poate avea grijă de copil, tichetele pot fi acordate reprezentantului legal al acestuia.
Valoarea sprijinului și condițiile de acordare
Tichetele valorice sunt acordate într-o singură tranșă, iar valoarea maximă poate ajunge până la 6.000 de lei, în cazul nașterilor multiple.
De exemplu, pentru gemeni suma totală este dublă, iar pentru tripleți se triplează, fiecare copil primind sprijinul individual.
Pentru a beneficia de ajutor, este obligatoriu ca documentele să fie depuse în maximum 3 luni de la naștere. Termenul limită este strict, iar dacă actele nu sunt înregistrate în acest interval, sprijinul financiar nu va mai putea fi acordat.
Când și cum se fac plățile pentru mame și bebeluși?
Plățile se realizează sub formă de tichete valorice, care nu pot fi încasate în numerar. Acestea sunt utilizabile doar pentru cumpărarea produselor destinate îngrijirii copiilor.
Termenul de procesare al dosarelor poate varia: unele cereri sunt aprobate în aproximativ 30 de zile, altele pot dura câteva luni, în funcție de verificările comisiilor.
Statul oferă tichete valorice de până la 6.000 lei. Cine sunt românii care le pot primi.