Oraș din România, la un pas să fie ras de pe fața pământului. 4 martie – un fel de apocalipsă.
Astăzi se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din 1977, un seism care a marcat profund istoria României. Pe 4 martie 1977, pământul a vibrat puternic, iar zgomotul înfiorător care a însoțit cutremurul a rămas în memoria colectivă a celor care l-au trăit.
Această amintire încă vie evocă momente de groază, iar impactul său asupra infrastructurii și societății românești a fost considerabil.
Amintiri de la Pitești
Pe 4 martie 1977, la ora 21:22, România a fost lovită de unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria sa. Seismul, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, a zguduit puternic întreaga țară timp de aproximativ 56 de secunde, lăsând în urmă un bilanț tragic: peste 1.570 de morți, dintre care 1.391 doar în București, peste 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe distruse.
În Piteşti, un singur bloc a fost afectat mai serios, dar vibraţiile au determinat oprirea instalaţiilor din Arpechim, iar facla enormă produsă în timpul cutremurului a produs panică în rândul populaţiei, deoarece toţi ştiau că, în astfel de situaţii, oricând poate sări în aer Petrochimia sau Institutul Nuclear de la Mioveni. Cei care au trăit pe viu acele momente îşi amintesc, ca ieri, cum se înroşise cerul din cauza faclelor de la Combinat şi cum unul dintre blocurile-turn se înclinase atât de tare, încât se vedea cu ochiul liber, conform universulargesean.ro.
Blocul 12 B din Trivale a fost, conform mărturiilor vremii, singurul afectat în structură, iar timp de un an de zile, perioadă în care acesta a fost consolidat, locatarii de la etajele superioare au stat pe unde au putut.
La vremea respectivă, arhitect-şef al Piteştiului era Fane Popescu, omul care a avut o viziune de ansamblu asupra celor petrecute în oraş şi a ceea ce a urmat. El a şi povestit, apoi, multe detalii despre ce s-a întâmplat atunci.
„Noi, Piteştiul, am avut noroc că, spre deosebire de alte oraşe, nu am avut pagube, şi nici morţi! În general, provincia a scăpat mai puţin afectată. Foarte puţine blocuri au avut de suferit şi nu au fost avarii prea mari. Câteva turnuri foarte înalte din Piteşti s-au înclinat de la verticală. Îmi amintesc că un bloc din Craiovei – în stânga, cum urci coasta – a fost afectat mai serios, deoarece a fost făcut din panouri mari, prefabricate, care s-au mişcat din loc. S-au redresat, însă, de la sine. Dar nimic important, în comparaţie cu ce s-a întâmplat în Bucureşti!”.
„Părea că a luat foc cerul întreg!”
Imediat după ce pământul s-a oprit din mişcare, oamenii din Pitești şi-au luat familiile şi au ieşit pe străzi, iar panica a pus stăpânire pe urbe. Mai ales că mare parte a comunicaţiilor din Piteşti s-au întrerupt şi oamenii nu aveau cum să ia legătura cu cei apropiaţi şi să afle cum sunt, ceea ce a dus la accentuarea spaimei.
Imaginea ce se vedea dinspre Combinat a fost însă un fel de Apocalipsă. Mihai Georgescu, fost director al Arpechim, la fel ca şi colegii săi, a fost chemat de urgenţă la muncă.
„Eu locuiam în Centru, pe Bulevardul Republicii, în faţa Centrului de Calcul. Dinspre Combinat se vedea tot cerul roşu, de parcă luase foc! Am stat acasă doar cât să îmi liniştesc familia şi apoi am plecat să văd ce s-a întâmplat la Petrochimie. Pe vremea aceea, eram inginer-şef, director de uzină la Piroliză, aveam răspunderea întregii secţii. Din cauza vibraţiilor, aparatura de supraveghere şi control a determinat oprirea automată a instalaţiilor şi toate gazele erau evacuate în faclă, unde ardeau cu o putere extraordinară şi cu înălţimi enorme. Se vedea de la kilometri distanţă, părea că a luat foc cerul întreg! Instalaţiile au rezistat însă bine, nu s-au produs pagube. Într-un singur loc a fost o mică problemă, în Piroliză II, unde, din cauza trepidaţiilor, s-a rupt un ventil regulator de la o conductă”.
„Toţi inginerii au fost concentraţi în Uzină, o lună”
Unul dintre cei care, de-a lungul anilor, a povestit despre evenimentul din ’77 a fost regretatul Constatin Stroe, pe atunci inginer la Uzina Dacia de la Colibaşi.
„Nu voi uita niciodată ce s-a petrecut atunci. Nu fiindcă ar fi fost pagube, uzina avea construcţii solide, ci pentru stresul formidabil ce a urmat! După cutremur, din teamă – pentru că nu se ştia ce ar mai putea urma, să nu cumva să se repete evenimentul – toţi inginerii au fost concentraţi în Uzină, o lună de zile! Practic, am stat acolo zi şi noapte, neîntrerupt. Plecam acasă cu rândul, 2-3 ore fiecare, ca să ne vedem familiile şi să ne schimbăm, să ne spălăm… Şi producţia a avut ceva de suferit, dar nu foarte mult. Cam 10% a fost scăderea în luna aceea. Totuşi, ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată!”, a povestit Constantin Stroe.
Cât de sigure sunt clădirile construite înainte și după ’77?
Zecile de cădiri dărâmate şi miile de morţi au fost învăţătură de minte pentru conducătorii de la acea vreme şi, după cutremur, au schimbat normativele clădirilor în caz de seism.
„Normele de construcţii erau bune şi până atunci, însă apoi au fost introduşi nişte indicatori de rezistenţă, care nu erau luaţi în calcul până atunci. Toate clădirile construite după 1977 rezistă sigur la un cutremur de până la 7,5 grade pe scara Richter. La 8 însă, nu ştie nimeni!”, mai spunea Fane Popescu, fostul arhitect-şef al Piteştiului.
Problema se pune însă la cele construite înainte. În discuţie intră mai ales cele cu mai mult de patru etaje, care au suferit deja un şoc în ’77 şi care, din varii motive – printre care şi dezinteresul autorităţilor, dar şi inconştienţa proprietarilor – nu au fost nici măcar expertizate, darămite consolidate, în caz că ar avea nevoie.
La Primăria Piteşti exista, în 2020, o listă de 108 clădiri în această situaţie. Printre ele, cele de pe Calea Bucureşti, blocurile de la Gară, câteva blocuri din Trivale, dar şi Prefectura.
Oraș din România, la un pas să fie ras de pe fața pământului. 4 martie – un fel de apocalipsă.
