
Guvernul a aprobat astăzi, 13 martie! Se livrează prima tranșă de bani pe carduri.
Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Ajutorul se va da în două tranşe, în luna aprilie şi decembrie şi de el vor beneficia pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, potrivit news.ro.
Prima tranșă, înainte de Paște
Așadar, pensionarii cu venituri mici vor primi un sprijin financiar suplimentar, conform deciziei luate de Guvern. Suma de 800 de lei va fi acordată în două tranșe, prima urmând să fie plătită în luna aprilie, înainte de Paște. Măsura vizează peste 2,5 milioane de pensionari cu pensii sub 2.574 de lei, însă există și categorii care nu vor beneficia de acest ajutor. Pensionarii care locuiesc în străinătate nu vor beneficia de acest sprijin, conform prevederilor legale scriu cei de la capital.ro.
La 13 februarie, în cadrul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu le-a solicitat miniștrilor de resort să pregătească actele normative necesare pentru acordarea sprijinului financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri reduse.
În ședința de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat finalizarea documentației necesare pentru acordarea sprijinului financiar destinat pensionarilor cu venituri mici.
Marcel Ciolacu a anunțat
Potrivit oficialului, acest ajutor va ajunge la aproximativ 2,5 milioane de pensionari care au pensii mai mici sau egale cu 2.574 de lei.
„Așa cum am promis, am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.
Primii bani vor fi livrați pensionarilor în luna aprilie, astfel încât aceștia să beneficieze de sprijin înaintea sărbătorilor pascale.
„Aprobăm, azi, acest proiect, astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranșă din bani luna viitoare, înaintea Paștelui”, a adăugat premierul.
Ajutorul financiar de 800 de lei va fi acordat în două tranșe, prima urmând să fie livrată în aprilie, iar cea de-a doua în a doua parte a anului.
Guvernul a stabilit că acest sprijin este destinat doar pensionarilor care au pensii sub 2.574 de lei, ceea ce corespunde salariului minim net pe economie.
Decizia de a oferi acest sprijin a fost luată de coaliția de guvernare, având în vedere creșterea prețurilor la alimente și utilități, care afectează în mod special pensionarii cu venituri mici.
Sunt și excepții
Există și categorii de pensionari care nu vor putea beneficia de acest sprijin financiar, chiar dacă pensiile lor sunt sub pragul stabilit.
Persoanele care locuiesc în străinătate nu vor primi acest ajutor, conform prevederilor din Ordonanța de Urgență. De asemenea, pensionarii care primesc pensie de urmaș vor primi sprijinul separat pentru fiecare urmaș în parte.
„Sunt și excepții, adică categorii de pensionari care nu vor primi ajutorul, chiar dacă se încadrează la cuantumul pensiei. Persoanele care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de sprijinul financiar prevăzut la articolul 1”, se precizează în proiectul de act normativ.
Guvernul a aprobat astăzi, 13 martie! Se livrează prima tranșă de bani pe carduri.