
Destin crunt. S-au stins din cauza aceleiași boli. Soții înmormântați în locul în care s-au cununat.
Chiar în aceste momente, este condusă pe ultimul ei drum pe acest pământ profesoara Viorica Nicolescu, soția fostului președinte al CJ Argeș și fostului lider al PSD Argeș, Constantin Nicolescu.
Coșciugul cu trupul neînsuflețit a fost depus în bisericuța modestă ce poartă Hramul Sfântului Gheorghe. O biserică de suflet a familiei, în care soții Nicolescu s-au cununat religios, cu decenii în urmă.
De altfel, în curtea locașului de cult se află locul de veci al părinților Vioricăi Nicolescu, unde a fost înhumat, în urmă cu un an și jumătate, și Constantin Nicolescu, mormântul fiind străjuit de o cruce din marmură neagră.

Și-au luat un ultim rămas bun
Cei care au trecut să își ia un ultim rămas bun de la Viorica Nicolescu i-au depus la căpătâi lumânări aprinse, zeci de coroane și sute de flori, informează ziaruldinmuscel.ro.
Printre cei care au venit să-i aducă un pios omagiu Vioricăi Nicolescu s-au numărat primari, foști parlamentari, oameni de afaceri, mulți apropiați ai familiei, dar și oameni de rând.
Triste coincidențe
Viorica Nicolescu a plecat la cele veșnice la 22 ianuarie a.c. A murit la nicio săptămână după ce a împlinit 77 de ani. Ca o tristă coincidență, soțul său, Constantin Nicolescu, a decedat tot la 77 de ani, la 13 iunie 2023. Soții Nicolescu au fost răpuși de aceeași boală nemiloasă. Iar înmormântarea care i-a reunit, în Ceruri, pe Viorica și Constantin Nicolescu are loc de Ziua Micii Unirii.
Respectată de comunitate
Profesoara Nicolescu a fost sprijinul soțului său, ocupându-se de casă și de cei trei copii ai lor, în condițiile în care funcțiile pe care le-a deținut Constantin Nicolescu – prefect, președinte de CJ și de partid, senator – îi ocupau cea mai mare parte a timpului.
Fire calmă și empatică, de un bun-simț ieșit din comun, Viorica Nicolescu și-a câștigat respectul și admirația, în mediul public.
Cei apropiați spun că, în momentele de grea suferință, Viorica Nicolescu spunea, oftând: „Mi-e dor de Costică…”
Dumnezeu s-o odihnească în pace, alături de soțul ei!
Destin crunt. S-au stins din cauza aceleiași boli. Soții înmormântați în locul în care s-au cununat.