04 aprilie, 2020
ad
ad

Related Articles

4 Comentarii

  1. 1

    Dorin

    Cred ca e demn de citit urmatoarele:
    Niels Schmecker – August 16th, 2014 at 00:04 none Comment author #11900 on In dialog cu cititorii mei by Contele de Saint Germain
    Mai devreme sau mai tarziu, oricare dintre noi – fie el si… supraom da dreapta, caci anticomunist, elitist, liberal selectiv, monarhist etc – se transforma inevitabil in “om de prisos”. In cazu’ cel mai fericit – intr-un portret – bun de purtat la sarbatori – sau chiar in… moaste sfinte, bune de pupat intru indeplinirea celor mai secrete si dragi idealuri – saracirea sau moartea dusmanului, ori macar decesu’ caprei vecinului. Ce-i drept, cimitirele sunt muuuult mai intesate de indivizi indispensabili, decat e, de exemplu, Palatu’ Cotroceni, vila Lac 3 sau Vila Dante… Cum n-am chef sa fac pe moralistu’ pe banii mei, cu atat mai putin pentru unii care se cred semi/zei – nu dau nume, se stiu ei ???? prefer sa redau un articol… amutitor, din ignorata presa argeseana – o adevarata revelatie intelectuala. Asadar:

    “Oameni de prisos
    Articol scris de: Gheorghe Savu Data publicării: 14.02.2013
    Conceptul “oameni de prisos” este unul sociologic şi îi identifică pe cei care consumă, fără să producă ceva. Societatea noastră este plină de astfel de oameni. Iar dacă e să ne luăm după politicieni, majoritatea românilor au ajuns oameni de prisos, pentru că – nu-i aşa? – consumăm mai mult decât producem. Însă nimeni nu recunoaşte că este om de prisos. De prisos este totdeauna celălalt, de prisos sunt alţii. Or, cu fiecare zi, oamenii de prisos îşi adaugă noi membri. Dacă într-un timp foarte scurt nu ţi-ai făcut un rost, nu te-ai obişnuit cu internetul, bursa, calculatorul, telefonia mobilă, şi mai lucrezi şi la bugetari eşti considerat om de prisos. Însă omul de prisos nu se supune în mod voluntar acestui statut. El mai încearcă să dea din mâini, să se strecoare într-un fel sau altul în rândul celor cu folos, dar totul este o simplă amăgire.

    Sigur, există şi oameni de prisos care se lasă în voia sorţii, iar alţii ajung să se izolaze. Primii devin delincvenţi, ceilalţi sinucigaşi. Însă cei mai mulţi dintre aceşti oameni de prisos sunt naivii. Aceştia mai încearcă să se facă utili societăţii în care trăiesc. Încercare zadarnică din păcate, pentru că timpurile actuale dispun cu dezinvoltură de ei. Singurii care mai pot să-i ajute sunt politicienii, dar care se folosesc de oamenii de prisos la fel cum copiii se folosesc de jucăriile lor: îi aliniază, îi trec în revistă, apoi, după alegeri, îi uită. După alegeri totul intră în normal, vin alte evenimente mai importante: raportul MCV, problemele cu bugetul european, coabitarea preşedintelui cu premierul etc. Aşa că totul se dovedeşte o nouă înfrângere pentru aceşti oameni.

    Oamenii de prisos pot fi identificaţi cel mai bine în oraşe, pentru că ele se prezintă ca nişte cercuri concentrice ce determină moduri diferite de viaţă, favorizându-i pe unii, descurajându-i pe alţii. Cei bogaţi în centru, cei săraci în periferie. În centru cei utili, în periferie cei inutili, în centru cei de folos, în periferie cei de prisos. Între centru şi periferie apare un dezechilibru bazat pe iluzia de reciprocitate. Dezechilibrul acesta este o sursă de discriminare, delincvenţă şi marginalizare. Centrul face istoria, periferia o suportă. Nimic din centru nu se prelungeşte în periferie (poate numai câinii comunitari). Drept care cercurile concentrice urbane actuale vin cu stări de spirit diferite: solitari în centru, gregari în periferie. De aceea, numai în centrul oraşelor există statui. De altfel, statuile întruchipează limitele instauratoare ale unui timp trecut pentru un om mare – nu pentru mulţimi – pe care îl reproduc şi, în acelaşi timp, îl păzesc. Mulţimile nu au statui. În mulţimi nu există personaje, în mijlocul lor eul şi sinele pier. Văzute de la distanţă, chipurile celor care formează mulţimile nu se disting, sunt o mulţime fără contururi, o masă clocotind. În mijlocul mulţimilor, totul se învârteşte, se amestecă, se desface. Totodată, centrul este stabil, periferia este instabilă. Marile revoluţii vin din periferie, ai cărei oameni cuceresc centrul. Revoluţiile nu se fac de către oamenii marilor bulevarde, locatari ai somptuoaselor vile din centru. Prin urmare, în periferie locuieşte omul de prisos pentru centrul oraşului, omul cu gândurile nedefinite, dezordonate, haotice. El nu ştie prea multe, dar are nevoie de idealuri. Iar politicienii i le fabrică. Însă totul este definitiv, inclusiv sărăcia lui.

    Şi, totuşi, omul de prisos vrea să întoarcă roata vremii şi să se facă util. Dorinţa lui fiind imposibil de realizat, ea va reprezenta sursa alienării. De aceea, putem spune că omul de prisos este alienatul contemporan. Ştim că alienarea înseamnă o separare de sine însuşi, este pierderea sinelui în altul, proiectarea sinelui şi înlocuirea lui cu un idol. Societatea noastră este plină de idoli şi idolatrii. Între aceştia se stabilesc raporturi maşinale care nu au legătură nici cu gândirea, nici cu sentimentul. Şi totul devine simplu: omul de prisos unde latră acolo mănâncă, la fel ca şi câinii. În ipostaza noastră actuală, concretă, aşadar, democraţia nu poate să se instaureze fără un revers al medaliei: ea produce un prisos uman urban pe care vrea să-l verse la sate. Iată de ce trebuie să ne mulţumim cu performanţele economiei de piaţă, în contul pieirii a sute de mii de Ioni. La oraş – Johni, la sat – Ioni. Pentru prosperitatea unui John vor fi sacrificaţi o mulţime de Ioni. De aceea, la noi, democraţia are doar rolul de a-i consola pe cei învinşi. Istoria vieţii noastre democratice de după ’89 nu constituie altceva decât lozincile de consolare a învinşilor.”

    Habar n-am cine este omu’ asta – Gheorghe Savu – dar ma declar fan absolut al unui asemenea jurnalist! Dupa ce terminati si “rumegati” textul de mai sus, puteti rasfoi si restul articolelor semnate de el… Pe cuvant de onoare ca merita, mai mult decat orice dreptangiu mustind de deontologie, ca Plesu, Patapievici, Liiceanu si ultimu’, da’ nu in ultimu’ rand – zupremu’ insusi!

    Reply
    1. 1.1

      wcinul

      Domnul Savu a mai scris si sub preudonimul Dorin si sub cel al lui Puiu si cred ca acum va scrie si sub al meu. De fapt el scrie sub diverse pseudonime, mai putin al Vecinului Costica. Astazi acesta este cadoul meu.

      Intr-o frumoasa dimineata de martie la Penitenciarul Colibasi o masina escortata de alte cateva, va ridica trupul insufletit al Marelui Martir condamnat pe nedrept pt o mana de nelegiuri aduse urbei. Aceasta rusine adusa Ciumei Rosii va fi in sfarsit readusa la stomatologul politicii argesene printr-o reparatie morala atat de necesara. Oamenii din staff sunt impartiti in doua tabere asteptand Judecata de Apoi. Vecinul Costica, Il cappo di tutti cappi, iese de la parnaie si va avea grija ca dupa ospat se se ocupe de dizidenta. Organizarea evenimentului cu surle si trambite va avea loc intr-o locatie de prim rang in care doar unsii ciumei vor fi primiti. Vor cadea multe capete, iar piatra pe piatra nu va mai sta. Cu toti dintii in gura, Vecinul Tuturor va fi Lapusneanu pentru multe luni de aici inainte. Vor urma mici batalii pentru putere care se vor termina cu o decapitare a mai multor indivizi care nu s-au supus in perioada cand Mafiotul Primordial a fost in puscarie. Lista este facuta si asteapta numai Apocalipsa. Batranul se intoarce sa protesteze la stomatologia PSD. Si Savu va fi iertat. El a fost supus pana la capat.

      Reply
  2. 2

    MARIANA

    Din păcate politicienii, consideră că poporului i- au căzut toţi dinţii şi drept urmare poporul nu mai reprezintă un risc pentru politicieni.
    Oare va răsturna buturuga mică, carul mare sau buturuga mare va răsturna carul mic?

    Reply
  3. 3

    Puiu

    Oare poti sa mai faci un comentariu la editorialele „Presedintele navetist si” Protestul celor fara dinti”? Ar insemna sa strici toata arhitectura realitatii si curajului pe care le-a semanat cu pricepere editorialistul Ggheorghe Savu. Ma bucur ca Dorin a publicat in intregime articolul „Oameni de prisos” de care aminteam in comentariul meu din 1 februarie 2017 si pe care vi-l recomandam sa-l cititi. Imi pare rau pentru „wcinul „si daca n-ar avea atata rautate ar intelege ca Savu Gheorghe este doctor de suflete, nu stomatolog. Nu mai vreau sa intru in conflict cu dumneata” wcine”, dar vreau sa-ti atrag atentia, ca de data aceasta ti-ai ales prost numele de comentator. Scoate „floarea albastra” din continutul numelui si ajungi la concluzia ca numele rezultat este pe masura comentariului tau! M-am uitat si pe „cadoul tau” si ti-am dat si dreptate , dar mai las-o dracului de” ciuma rosie”, ca te infurie atata rosu. Poti sa stii care este karma ta ?Pentru curiozitatea care te marcheaza, afla ca numele asta, cu care semnez, nu este pseudonimul lui Savu. Sa fii sanatos, ca belele curg rau, cum zicea Cosbuc in poezia” Numai una”: „Pe umeri pletele-i curg rau…”

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A.