Ce luăm bun de la Bucureşti şi ce aruncăm la coş?

Săptămâna aceasta am revenit la Bucureşti, oraşul meu natal. Prea multe nu s-au schimbat în ultimii ani, aşa încât în momentul în care am coborât din maşină, la „Poli”, mi-am adus aminte de anii studenţiei, de nopţile nedormite din cămin (eu, în calitate de oaspete), de becurile veşnic aprinse şi mirosul cârnaţilor prăjiţi pe reşou. Aşa era pe atunci, acum tinerii au condiţii mai bune pentru studii, confort sporit şi mult mai multe variante în ceea ce priveşte viaţa de noapte.

Da, viaţă de noapte sună bine şi rău în acelaşi timp. Eu o să extrag ce e bun din această sintagmă. În primul rând, viaţă de noapte e ceea ce Piteştiul nu are sau, dacă are, se traduce prin tâlhării, accidente şi alte infracţiuni care apar a doua zi pe buletinul informativ al Poliţiei.

Noi ne culcăm, ei se trezesc

La Bucureşti, viaţă de noapte înseamnă mii de oameni care se relaxează şi se distrează pe terasele din Centrul Vechi. La ora la care piteştenii cuminţi se bagă sub plapumă, Bucureştiul se trezeşte. În fiecare seară, localurile sunt pline, oraşul freamătă şi un fluviu de idei dă naştere celor mai îndrăzneţe planuri de afaceri. Tinerii pun ţara la cale, cum se spune. Unii zic că „au ieşit să bea”, dar, de fapt, socializarea la un pahar, două, trei e cu totul altceva decât imaginea depresivă a beţivului de Piteşti care îşi îneacă amarul într-o cârciumă de pe Exerciţiu, după ce a pierdut grosul la păcănele. Planul lui de „afaceri” este să înveţe să facă nod marinăresc la ştreang sau să dea spargere fără să fie prins de poliţişti. Până acum, se pare că jaful armat cu măşti de Moş Crăciun şi ciorapi traşi pe cap dă rezultate.

În această perioadă, centrul Piteştiului e pustiu după ora 10 seara, se pare că lumea aşteaptă trecerea la ora de vară. Bătrâni cu balonzaide maronii privesc iscoditor la tinerii care butonează telefonul şi „notează” în carneţel. Dacă nu au cui să reclame, vorbesc singuri şi arată cu bastonul: „Poftim educaţie!”. Sau vin la ziar ca să ne spună „uite, domnule, ce preocupări au tinerii în ziua de azi…”.

Ceea ce la noi e uneori subiect de presă, la Bucureşti nu e nici măcar subiect de discuţie. Piteştiul e încă departe de a deveni un loc unde fiecare îşi vede de treaba lui. Piteştiul este deocamdată locul unde lumea e mai interesată de capra vecinului. Drept dovadă, nou venit pe aceste meleaguri în urmă vreo şapte ani, am fost „chestionat” de un vecin, aşa, din senin, la modul: „Cine eşti, cu ce te ocupi?”… Prietenii ştiu de ce!

Autobuze deştepte

Lăsând frământările personale la o parte, să vă spun ce lucruri mişto am observat în Bucureşti. În primul rând, nişte autobuze noi pe care, cu regret vă spun, mi-ar fi plăcut să le văd la Piteşti în locul Solaris-ului. Au un gabarit mai îngust şi se încadrează excelent pe benzile de circulaţie, evitând astfel într-o bună măsură congestionarea traficului. Al doilea lucru, obiceiul bucureşteanului de a lăsa maşina acasă când vine în centru, exceptând situaţiile de maximă necesitate. Da, oamenii gândesc că e mai bine să circuli cu metroul sau cu un taxi, ştiind că e deficit de locuri de parcare. Fiindcă şi Bucureştiul are această problemă, dar oamenii se adaptează situaţiei şi nu încearcă să încurce lucrurile şi mai mult.

Mizerie e în continuare în Bucureşti, vezi boschetari care dorm pe bănci în zona centrală a Capitalei, înveliţi bine ca să nu moară de frig. Dar cea mai mare problemă, din punctul meu de vedere, ţine de clădirile cu bulină roşie în care locuiesc oameni ce riscă să piară sub dărâmături la primul cutremur mai serios. Din camera de hotel am surprins o fotografie cu steagul naţional arborat în dreptul Cercului Militar, iar undeva în spate, în contrast izbitor, un imobil aflat în ultimul stadiu de degradare. Aceasta e imaginea reprezentativă a oraşului supranumit cândva „Micul Paris”? Cred că nu, dar şocantă mi se pare că este.

Corturi electorale

În altă ordine de idei, să vă spun că şi la Bucureşti a început campania electorală, iar pe la Piaţa Unirii, corturile de mahala cu figurile politicienilor care promit au împânzit trotuarele. Asta, din păcate, s-a preluat şi la Piteşti. Aş prefera la orice oră terasele, chit că sunt destui care ar critica mesele întinse pe Strada Mare, decât corturile de propagandă politică.

P.S.: Am avut recent o mega dezbatere la Piteşti pe tema „păcănelelor”. Ştiţi câte săli de jocuri am numărat la Bucureşti, pe o distanţă de vreo 5 km, de la Piaţa Romană la Unirii? Nu mai mult de patru. La noi, patru sunt aliniate una lângă alta. Asta ca să combat afirmaţia unui om din administraţia piteşteană care a spus că şi la Bucureşti e la fel de grav. Ei bine, nu e chiar aşa…

Distribuie pe Facebook