# Cu implicarea tuturor, industria locală a jocurilor de noroc se va prăbuşi.

În iarna lui 2012 m-am mutat la Piteşti. După 30 de ani în care am locuit la Bucureşti, prima dată când am trecut pragul unei săli de păcănele s-a petrecut la Piteşti. Am jucat, am pierdut şi am revenit la câteva zile după fiindcă îmi doream să văd şi cum e… să câştigi. S-a întâmplat şi asta la un moment dat, dar costul satisfacţiei din acea zi avea să fie, după cum s-a dovedit mai târziu, unul mult mai aspru. Am avut o perioadă de aproximativ un an în care m-am luptat cu această dependenţă, cu senzaţia artificială de fericire generată de „reuşită”, dar mai ales cu frustrarea din numeroasele zile când aparatul „nu dădea” nimic. Am trecut peste această problemă doar pentru că ambiţia mea a fost mai puternică decât tentaţiile de orice fel. Cu alte cuvinte, am conştientizat problema şi am luptat să o depăşesc cu toate armele. Nu oricine trece peste aşa ceva şi, în orice caz, nu-i uşor.

Primul pas

Săptămâna trecută am avut parte de o bucurie deosebită când, după ani la rând în care am scris despre acest flagel al dependenţei jocurilor de noroc (prin prisma unui om care ştie exact ce se întâmplă într-o sală de jocuri), cineva din administraţia locală m-a sunat şi mi-a spus: facem o dezbatere pentru că nu se mai poate. „Păcănelele au împânzit oraşul, oamenii au probleme, trebuie să găsim o soluţie”. Este vorba de consilierul local Narcis Sofianu care a dezvăluit la rându-i cazuri cu persoane cunoscute, nenorocite de această dependenţă.

Astfel, am răspuns afirmativ şi am participat la dezbaterea organizată vineri într-una din sălile de conferinţe ale Filarmonicii, şi cu implicarea #activAG Piteşti.

Au venit o mulţime de persoane cu putere de decizie, care putere este însă una limitată după cum am aflat. Jurnalişti, psihologi, membri ai comitetelor de părinţi şi oameni de opinie au participat de asemenea la eveniment şi au expus idei pentru a combate dependenţa de jocuri de noroc.

Lucrurile nu au decurs la modul ideal, în sensul că am identificat o oarecare „autosuficienţă” a autorităţilor, un comportament cu „nasul pe sus”, şicane politice şi alte chestiuni care nu-şi aveau rostul. Dar… am găsit şi nişte elemente care ar putea constitui baza viitoarelor acţiuni pe frontul dependenţei jocurilor de noroc.

Apostoliceanu, deschis la discuţii

„Legislaţia la nivel naţional nu dă posibilitatea unei primării ca să interzică o astfel de activitate. Din punct de vedere economic, părerea mea este că interzicerea unor astfel de activităţi într-o anumită zonă afectează mediul concurenţial. Ca impact în rândul societăţii, consider că prezenţa acestor săli de jocuri necesită o analiză serioasă din partea specialiştilor şi luarea unor măsuri prin care să se prevină apariţia dependenţei cu toate consecinţele sale. Ca părinte, sunt 100% de acord pentru elaborarea unui plan de diminuarea a impactului negativ în societate.” – a spus Sorin Apostoliceanu.

„Dacă alegem varianta restrângerii jocurilor de noroc într-o anumită zonă, controlată, singura soluţie este schimbarea legislaţiei la nivel naţional. În ceea ce priveşte, noi nu putem face decât o propunere legislativă către parlamentarii noştri, indiferent de culoarea lor politică.” – a mai adăugat primarul.

Mulţi au căzut în plasa jocurilor de noroc în lipsa unei diversităţi culturale la Piteşti. În lipsa unor oportunităţi şi posibilităţi de dezvoltare a unei cariere. „Piteştiul e un oraş mort” – îmi spuneau mulţi apropiaţi când am decis să mă mut aici. Şi, da, la acel moment chiar era un oraş mort. Acum e parcă un pic mai bine, dar ceea ce s-a întâmplat în trecut (lipsa unei preocupări a autorităţilor pentru a dezvolta cultural Piteştiul şi pentru a diversifica activităţile de recreere), a permis patronilor de păcănele să dezvolte afaceri prospere. Fiindcă atunci asta a avut căutare, iar acum nu mai avem loc de cazinouri.

Ce mai putem schimba? În urma discuţiilor, dacă visăm la măsuri radicale, singura soluţie este cum spunea domnul Apostoliceanu, schimbarea legislaţiei la nivel naţional. Personal, cred că aşa ceva nu se va întâmpla.

Centre de consiliere

Unul dintre cei angrenaţi direct în această luptă este preşedintele asociaţiei „Gameslot”, Pietro Scepchin. El propune, printre altele, înfiinţarea unor centre de consiliere psihologică gratuită pentru persoanele cu adicţii. De ce gratuită? Fiindcă, în primele faze de recuperare, un om care are probleme de acest fel, dacă are în buzunar 150 de lei (contravaloarea unei şedinţe la psiholog), preferă să-i ducă într-o sală de joc. „Abia după un număr de şedinţe ar realiza că acei bani daţi la consiliere sunt de fapt o investiţie în propria persoană. Până atunci, cred că trebuie să suporte cumva instituţia statului. Consider că instituţiile statului trebuie să se onorabilizeze întorcând societăţii o parte din ceea ce societatea i-a dat.” – spune Pietro.

Psihologii şi-ar dori, conform procedurii de recuperare a unui dependent, , să îndepărteze sursa. Adică sălile de jocuri să fie interzise sau mutate. După cum am mai spus, acest lucru este aproape imposibil.

Cazuri dramatice

Narcis Sofianu a apreciat interesul autorităţilor pentru eveniment şi consideră că acest pas nu trebuie să fie singular.

„Cred că toţi cei care au venit la această dezbatere au venit pentru că le pasă. Îmi doresc ca această întâlnire să fie un precedent fericit şi să devină începutul unei experienţe utile pentru municipiul Piteşti. Există o masă destul de serioasă de dependenţi în Piteşti şi în Argeş. Cunosc cazuri concrete dintre cele mai grave. O persoană din Ştefăneşti a ajuns să se împrumute la cămătari, s-a aruncat în faţa trenului când şi-a dat seama în ce s-a băgat şi că nu mai poate plăti datoriile. A scăpat cu viaţă, dar fără o mână şi un picior! Două doamne care s-au căsătorit cu soţi cu astfel de probleme au divorţat în mai puţin de o săptămână după ce indivizii au pierdut sume enorme în săli de păcănele. Sunt foarte multe familii în Piteşti unde copiii nu au ce le trebuie fiindcă părinţii (în special bărbaţii) au această dependenţă.” – a spus consilierul PNL.

„Nu există joc responsabil!”

O opinie apropiată de judecata mea a avut-o jurnalistul Mihai Alexandrescu: „Din punctul meu de vedere, <<joc responsabil>> este o metaforă. Ea nu se regăseşte în realitate, noi suntem aici pentru că, tocmai, nimeni nu practică un joc responsabil. Aceste jocuri se pare că nu sunt niciodată responsabile. Răul, când se instalează în societate, nu se instalează brusc. În primă fază, s-a deschis un singur cazino în Piteşti. Societatea spunea: <ce mare brânză, e unul singur>. Apoi, s-a mai deschis unul, în capătul opus al oraşului. Nu e problemă, în orice oraş din lume sunt măcar două cazinouri. Ce ne facem însă când centrul Piteştiul e plin de cazinouri, când vezi blocuri înşirate unde la parter sunt numai cazinouri, în locuri unde altădată erau patiserii, cafenele ş.a.m.d. Lumea intră şi joacă şi merge spre pierzanie. În momentul de faţă, o mare parte a motorului economic al Piteştiului este dominat de astfel de cazinouri. Întrebarea mea este, ce tip de societate predispune la instalarea acestui tip de divertisment? Este vorba de o societate săracă, o societate a lipsei de valori, iar dacă ne întrebăm de ce suntem atât de sărăci probabil cei din administraţie ne pot răspunde mai bine. În oraşele civilizate, din ţară şi din occident, nu există o infestare atât de mare a jocurilor de noroc.” – a spus jurnalistul, fost consilier local.

La dezbatere a intervenit şi consilierul municipal Cristian Gentea: „Problema ţine de educaţia de acasă şi de cea din şcoli. Trebuie să ne punem problema cum ţinem elevii în sălile de curs şi, în afara orelor, cu alte preocupări decât să meargă la jocuri de noroc. Fiindcă, altminteri, şi dacă mutăm sala departe de şcoală, un elev care vrea să joace nu va găsi drept obstacol distanţa, va merge să joace acolo unde ştie. Trebuie să orientăm tinerii către carte, nu către aşa ceva. „

Iar Dumitru Tudosoiu a extrapolat şi a făcut referire la dependenţele de orice fel: „Avem probleme de legislaţie, le-am constatat şi noi. Problema include, de fapt, un spectru mult mai large de dependenţe pentru care trebuie acordată o atenţie deosebită. În această privinţă, sistemul de educaţie nu este suficient, ci oferă doar o bază. Ne sunt cunoscute cazurile cu părinţi care trimit copiii să le cumpere ţigări şi alcool, minori fiind. În cele mai multe situaţii, aceştia se întorc acasă cu alcoolul şi ţigările solicitate. Se întâmplă în fiecare zi, la orice oră, ceea ce înseamnă că nu se respectă legislaţia. Lansez cu această ocazie un apel către cei care trebuie să se ocupe de respectarea legii să fie mult mai vigilenţi.”