
Terenul necesar, transferat oficial
În ședința ordinară din 14 aprilie 2026, Consiliul Local Pitești a aprobat un proiect esențial pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din județ.
Este vorba despre trecerea unui teren în suprafață de 44.407 mp, situat pe strada Depozitelor, din domeniul public al municipiului în domeniul public al județului și în administrarea Consiliul Județean Argeș.
Decizia are la bază un parteneriat între instituții. Potrivit explicațiilor oficiale, Primăria Municipiului Pitești nu are în subordine unități spitalicești.
În acest context, a fost realizat un parteneriat în trei între Primărie, Consiliul Județean Argeș și Spitalul Județean de Urgență Argeș, Consiliul Județean având rolul de lider de parteneriat.
Astfel, deși investiția aparține municipiului, aceasta se derulează prin Consiliul Județean, motiv pentru care a fost necesară trecerea terenului în administrarea județului.
Proiectul „Spital Pitești”, în plină dezvoltare
Investiția este deja în etapa de elaborare a documentațiilor urbanistice (PUZ și RLU), fiind în desfășurare procedura de consultare publică.
Terenul este situat în zona de nord a municipiului, pe strada Depozitelor, în apropierea râului Argeș și a autostrăzii A1.
Potrivit președintelui Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, noul spital va avea o capacitate de 202 paturi și va găzdui mai multe structuri medicale relocate din cadrul Spitalul Județean de Urgență Argeș.
Acestea funcționează în prezent în clădiri pavilionare improprii desfășurării actului medical.
Ce secții va avea noul spital
Conform datelor oficiale, în viitorul „Spital Pitești” vor funcționa:
- Secția Psihiatrie – 61 paturi
- Secția Boli infecțioase (adulți și copii) – 78 paturi
- Secția Oftalmologie – 17 paturi
- Compartiment Reumatologie – 15 paturi
- Compartiment Endocrinologie – 8 paturi
- Compartiment Dermatologie – 5 paturi
- Compartiment recuperare neurologică și ortopedie-traumatologie – 8 paturi
De asemenea, unitatea va include:
- Centru de hemodializă – 10 posturi
- Centru de sănătate mintală – 80 locuri
Noua clădire va dispune de:
- spații pentru spitalizare de zi;
- ambulatoriu integrat;
- punct farmaceutic;
- cameră frigorifică mortuară;
În plus, va funcționa un laborator de recuperare, medicină fizică și balneologie, dotat cu bază de tratament, ceea ce va permite diversificarea serviciilor medicale oferite în sistem public, la standarde moderne.
Infrastructură adaptată și condiții moderne
Proiectul prevede și modernizarea străzii Depozitelor, extinderea acesteia la patru benzi, precum și amenajarea de parcări, alei carosabile și accesuri adaptate inclusiv persoanelor cu dizabilități.
Totodată, aproximativ 27% din suprafața terenului va fi destinată spațiilor verzi.
Aprobarea transferului terenului marchează o etapă importantă în realizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte medicale din județ.
Noul spital ar urma să îmbunătățească semnificativ condițiile de tratament și să ofere servicii medicale moderne pentru pacienții din Argeș și nu numai.





























