În ultimele zile, mai precis de la instaurarea stării de alertă cu măsurile de aşa-zisă relaxare, am avut ocazia să discut faţă în faţă cu câţiva patroni de mici afaceri la Piteşti. Nu vreţi să cunoaşteţi expresia de pe chipul lor. Este, dacă o transpunem într-un cimitir, aceeaşi cu cea de pe chipul omului rănit sufleteşte la pierderea unei persoane dragi. În cazul de faţă, vorbim despre munca de ani de zile a unor manageri care şi-au construit afacerea cinstit şi cu multă trudă, într-un stat unde mediul privat este… privat de beneficii.

Acum, cu această coronacriză, au primit încă o lovitură la temelie – posibil fatală. Stând de vorbă cu Cătălin B., manager al unei firme care prestează servicii de curăţenie în muncipiu, am aflat că a fost nevoit să renunţe la vreo 10 angajaţi (acum a mai rămas cu trei sau patru) şi a pierdut o mulţime de contracte la sedii bancare, hoteluri, restaurante, chiar şi la atât de blamatele săli de păcănele unde trimitea angajaţi să cureţe mochetele.

Toate acestea, fiind închise, i-au adus pagube lunare de zeci de mii de lei. Este valabil în aproape toate sectoarele de prestări servicii.

În cazul de faţă, Cătălin a rămas cu contracte la câteva blocuri unde face curăţenie şi deratizare.

Spune că afacerea derulată continuu pe o perioadă de peste şase ani a fost terminată în două luni de criză. Cine decontează aceste pierderi? Nimeni. Aşa se întâmplă când vrei să fii patron în România. O să plece în afară, să lucreze câteva luni ca să facă vreo 20.000 euro şi apoi va reveni în încercarea de a repune pe picioare firma.

Când l-am întâlnit, avea un plic de la ANAF în mână şi copilul de cealaltă. Care copil, a simţit un miros de pui la grătar şi i s-a făcut poftă de un copănel.

„-Tati, întâi mergem la Fisc să plătesc datoriile, apoi mâncăm…” – zice Cătă şi, aparent fără vreo legătură directă, imediat îmi aduc aminte de vorbele mamei: „Să avem sănătate, că-i mai bună decât toate” – îmi spunea când eram mic. La acea vreme, acum 34 de ani mai exact, aflasem despre catastrofa de la Cernobîl. Dar pe atunci nu erau atâtea televiziuni care să creeze panică şi controverse, să alimenteze conspiraţii, să pună presiuni şi să lanseze campanii în funcţie de interesele politice. Bine, în acel regim, nici nu ne imaginam că ar putea fi altfel. Era o voce unică. Am luat nişte suplimente de iod şi ne-am văzut liniştiţi de treabă.

Distribuie pe Facebook