Odată cu vârsta, încep să văd sărbătoarea de la cumpăna anilor cu ochii spirituali şi nu numai ca un prilej de distracţie. Anul Nou, după uzanţele noastre strămoşeşti, e momentul în care omul face popas în cursul vieţii, spre a-şi da seama de trecut şi a se orienta în privinţa viitorului. Am făcut şi eu reflecţii diverse în acest sens, dar nu am putut ajunge la rezultate mulţumitoare, văzându-mă constrâns a recunoaşte, de exemplu, că nu mă aflu pe o direcţie hotărâtă, ci stau încă, întocmai ca Hercule (o spun cu umor), între cărări. Şi nu numai din cauza mea, ci şi a vremurilor în care trăiesc. Nişte vremuri bântuite de pandemia de Covid-19 şi de prostia omenească. Căci sunt prea mulţi conaţionali ai mei care nu cred în flagelul epidemic al pandemiei de Covid-19, fără să realizeze că prostia este endemică, nu epidemică. Vorba lui Petre Ţuţea, după care democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu.

La cumpăna dintre ani, aşadar, am sub ochi o recapitulare şi mai multe profeţii, dar care nu mă încurajează absolut deloc şi nici nu pot să mă mulţumească. De peste trei decenii câte au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, democraţia noastră de tip vest-european încă mai are de suferit. Ştiu, în genere, instituţiile democratice sunt considerate ca fiind cele mai bune, dar având şi multe limite. Ni se spune că democraţia e numai idealul spre care tindem, ca şi creştinismul cel adevărat.

Pe de altă parte, poporul nostru o duce economic şi sanitar din ce în ce mai greu. Iar valul al cincilea al pandemiei de Covid-19 stă să ne bată la uşă. Şi astfel, societatea noastră politică nu e decât o harababură folclorizată, care, de cele mai multe ori, rămâne de neînţeles pentru oamenii normali la cap. Căci avem de-a face astăzi cu o generaţie nouă de politicieni care vede în cugetare un resort al indiferenţei şi al manipulării, nu un stimulent al speranţei, aşa cum vedea generaţia mea în zilele Revoluţiei şi în primii ani ai deceniului zece al secolului trecut. O generaţie actuală este una a afacerilor, simţului practic, trepidaţiei, instabilităţii, publicităţii, luxului. Niciodată nu au fost atât de puţine idei şi atât de puţină onoare. Până acum un gând se exprima prin dialectică, acum se exprimă prin culoarea partidului din care faci parte. Fără îndoială, nu e numai de azi, sau de ieri, nedreptatea făcută poporului nostru de către câţiva parveniţi. Au mai fost pensionari şi în trecut care şi-au dus bătrâneţile în sărăcie. La fel şi copii care nu au mers la şcoală din cauză că părinţii lor nu au avut banii necesari. Au mai fost bolnavi care nu au putut fi trataţi pentru că nu şi-au permis să cumpere medicamentele prescrise de medici. Dar, ca astăzi, viaţa celor neajutoraţi nu a fost atât de amară. Cineva ne-a învins cu laşitate, căci ne-a amăgit cu idealuri. Şi nici măcar idealuri nu mai putem avea, căci ele au fost puse în „patrul lui Procust”, care este reprezentat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României aprobat de Consiliul UE. Nu putem să creştem pensiile mai mult, că nu ne permite acest plan, la fel şi salariile sau alte cheltuieli.

Aşadar, cine e vinovat de cum arată azi viaţa mea şi a poporului meu? Cine e vinovat pentru frigul din case, scumpiri la energie şi tot ce înseamnă întreţinere? Cine e vinovat pentru scumpirea sau lipsa medicamentelor? Şi aceste întrebări ar putea continua la nesfârşit. Răspunsul imediat ar putea fi că politicienii! Dar dacă am judeca mai în profunzime, am vedea cum fiecare român exprimă o sentinţă, fiecare e un justiţiar. Deci, într-o astfel de atmosferă nu a scăpat nici măcar Iisus. Într-o postare pe facebook, politicianul de la USR Iulian Bulai, chiar în timpul sărbătorilor de Crăciun de anul trecut, a scris că Iisus este născut de o copilă şi că a fost recunoscut de către un bărbat trecut de prima tinereţe. Intervenţii de acest fel pun în evidenţă faptul că în societatea românească există încă deschisă lupta dintre biologie şi metafizică. De aceea, astfel de idei pot fi pentru unii dintre noi monstruoase, dar pentru alţii doar amuzante. Însă, pentru mine, aceste idei şi atitudini strivesc toate nuanţele libertăţii de exprimare şi nivelează potenţele personale de gândire. Nu rămân în joc decât două sau trei adevăruri ale noii spiritualităţi, care este, de fapt, un copil de suflet al noului marxism. Vrei o religie?, te întreabă ei. Iată un carnet de membru USR! Vrei o metafizică? Iată o postare pe facebook! Vrei o pasiune? Iată o blasfemie!

Distribuie pe Facebook