Cei care au crescut, în Argeş, cu „echipa lui Dobrin” şi a tuturor alb-violeţilor care – de la „epopeea Toulouse”, la întâlnirile cu Realul Madrid al lui Santiago Bernabeu sau cu Nottingham Forest – ca să luăm doar câteva exemple din arhiva de glorie a fotbalului piteştean, au primit cu speranţă vestea că primarul Ionică şi reprezentanţii FC Argeş ’53 s-au aşezat la aceeaşi masă a tratativelor.

Intenţiile sunt lăudabile, rezultatul negocierilor însă este tot departe de a se finaliza. Era să adaug „în favoarea ambelor părţi”, că tocmai aici este nodul gordian. Acesta, nodul, nu poate fi tăiat, ca în legendă, pentru că, deocamdată, cerinţele ambelor părţi rămân încă incongruente. Adică nu se armonizează, totuşi, într-un întreg conţinând toate principiile de lucru cu care să se pornească la drum. Am rămas nedumerit când am aflat că investitorul care venise la Piteşti să asigure, pentru viitorul FC Argeş, resursele financiare nu s-a înţeles cu negociatorii tocmai când să semneze.

Opinia publică trebuie să ştie de ce lucrurile nu se urnesc. A fost învins un obstacol: Primăria Piteşti este deschisă pentru colaborare. Adică pentru o platformă pe care SCM şi FC Argeş ’53 să fuzioneze.

Nu este uşor pentru grupul de lucru constituit ad-hoc să satisfacă cererile celor două grupări. Vom vedea! S-a lămurit, în condiţiile înţelegerii, şi problema terenului. Rămân, în jocul tratativelor, brandul şi constituirea echipei manageriale – a consiliului de administraţie şi a executivilor.

Aici se împotmolesc discuţiile. Nu vreau să dau un pronostic, nici să tai eu nodul gordian, dar, cu mai multă flexibilitate, totul se poate rezolva. Ţine de negociatori, de capacitatea acestora de a nu se pune ei în prim-plan, ci interesele comunităţii, care râvneşte după vechiul FC Argeş.

Şi brandul, şi patrimoniul vechiului club sunt rezolvabile. Există căi legale pentru ambele. Trebuie însă ca să dorească cineva să se implice hotărâtor în a face lumină. Cantonamentul „Vulturilor” poate face, şi el, obiectul unei acţiuni care să privească vechea fundaţie FC Argeş. Pe calea justiţiei se poate ajunge la un rezultat favorabil.

Sportul, mai ales fotbalul, a fost şi rămâne un important vector de imagine. De aceea au fost şi investitori potenţi care au susţinut, până la un punct, fotbalul. „Punctul” este graniţa dintre legal şi ilegal, zonă pe care a umblat şi umblă DNA. Întrebarea este: de ce nu se concepe o lege a sportului sau, cum spunea cineva, măcar o lege a finanţării fotbalului, care să pună totul pe făgaş legal, transparent?

Are dreptate Valeriu Iftime, de la Botoşani, care a declarat: „Echipele care sunt finanţate din bani publici – nu ştiu cât e de legal, dar este foarte imoral. Nu poţi plăti zeci de mii de euro fotbaliştilor, în condiţiile în care ştim cum plătim medicii şi profesorii”. Sunt două aspecte aici: 1. bani publici/ bani privaţi în aceeaşi competiţie şi 2. inechităţile, din România, în ceea ce priveşte recunoaşterea valorii sociale a muncii prestate.

Dar, repet, politicienii – declaraţi sau vopsiţi – nu ezită să se „lege”, prin imagine, de sport. Le convine acest statut ambiguu. Chiar şi Cioloş, întâlnindu-se cu elite ale sportului românesc, deunăzi, recunoştea că această întâlnire poate fi interpretată şi ca fiind din „motive potenţial electorale”.

Electorale sau nu, toate aceste întâlniri nu s-au soldat decât cu promisiuni şi zâmbete…

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook