
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Ștefănești, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa. Acesta s-ar fi apropiat de concubina sa, deși avea interdicție, și ar fi mers inclusiv la locuința comună pentru a-și lua anumite bunuri.
A abordat-o într-o stație de autobuz
Incidentul care a dus la intervenția polițiștilor s-a petrecut pe 2 noiembrie, în jurul orei 16:00, când femeia a sunat la 112 și a reclamat că bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Din primele verificări, a reieșit că acesta s-ar fi apropiat de femeie în timp ce se afla într-o stație de autobuz din Ștefănești. Bărbatul i-ar fi reproșat că nu îi permite accesul într-o cameră din locuința comună.
Polițiștii l-au identificat în apropierea locului în care ar fi avut loc incidentul și au întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
A mai încălcat ordinul și în noaptea precedentă
Potrivit anchetatorilor, nu ar fi fost prima abatere. În noaptea de 1 spre 2 noiembrie, bărbatul s-ar fi prezentat la locuința comună pentru a-și lua anumite bunuri, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la 1 noiembrie.
În urma administrării probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Urmează să ajungă în fața procurorilor
Astăzi, 3 noiembrie, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.




























