
Accident între un autoturism și un motociclu
La data de 11 august a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier, produs pe bulevardul Republicii, din municipiul Pitești, în care au fost implicate un autoturism și un motociclu, din categoria A1.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, a reieșit că un bărbat, de 22 de ani, domiciliat în județul Olt, care circula cu un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Pitești, din direcția bulevardul Petrochimiștilor către calea de acces spre bulevardul Frații Golești, în împrejurări ce vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării privind schimbarea benzii de circulație, a intrat în coliziune cu un motociclu, condus de o tânără, de 16 ani, posesoare de permis de conducere din categoria A1, din comuna Moșoaia, județul Argeș, având aceeași direcție de deplasare.
Tânăra de 16 ani a ajuns la spital
În urma impactului, tânăra a pierdut controlul motociclului și a căzut pe partea carosabilă, suferind vătămări corporale.
Ulterior, aceasta a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Ambii conducători implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii continuă cercetările
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
































