
Un incendiu a izbucnit în balconul unui apartament din municipiul Pitești, în cartierul Găvana. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentele Pitești și Bradu.
Focul a afectat balconul apartamentului
Incendiul a afectat încăperea respectivă pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea focului, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol.
O persoană, asistată de echipajul medical
În urma evenimentului, echipajul medical a acordat îngrijiri unei persoane care a suferit un atac de panică.
Intervenția pompierilor a avut loc în condiții de siguranță, urmând să fie stabilite împrejurările în care s-a produs incendiul.

























