Pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, nu te poţi supăra, pentru că e atât de superficială, încât practic nu ar trebui s-o asculţi. Doamna ministru ce propune azi retractează mâine. De exemplu, spune că ar trebui ca elevii din ciclul primar să nu mai facă pregătire fizică cu profesorii de specialitate, ca imediat să infirme cele declarate. La fel, în privinţa copiilor cu dificultăţi de învăţare, d-na Andronescu propune ca aceştia să fie grupaţi în clase separate, însă, dându-şi seama că se vizează astfel segregarea, ea renunţă la propunere, fără să ştie însă cu ce se ocupă psihologul şcolar.
Ecaterina Andronescu are umorile unei femei de şaptezeci de ani şi nu cunoaşte că o bună parte din viaţa noastră se pierde în ceea ce Mircea Eliade numea experienţă indistinctă: vorbe, fapte, idei, sentimente, care, fiind mereu în apropierea noastră, îşi pierd semnificaţia, îşi pierd conturul şi devin atât de şterse, încât nu le mai băgăm în seamă. Dar ceea ce nu trebuie să treacă neobservat pe lângă noi este ce vine din partea şcolii, pentru că numai în şcoală avem în faţa ochilor atât punctul de plecare a unei fiinţe umane, cât şi ţinta creşterii acestei fiinţe.
Prin urmare, nu e vorba de gălăgia firească, dar nepedagogică a elevilor din sălile de clasă în pauzele dintre ore. Nu e vorba nici de larma tinerească a unor adolescenţi, după ce aceştia au ieşit dintr-un „magazin de vise”. Sigur, nu e vorba nici de nemulţumirea profesorilor faţă de nivelul scăzut al salariilor şi de lipsa de perspectivă în cariera de dascăl. Este vorba însă de scandalul provocat în rândul psihologilor şcolari de excluderea acestora din rândul categoriei de cadre didactice de către Ecaterina Andronescu, un ministru demult depăşit de realităţile vieţii. Or, cabinetele psihopedagogice din şcoli sunt chiar structurile ce dau consistenţă educaţiei. Scopul înfiinţării lor a fost determinat de fundamentele emoţionale ale elevilor, de conştiinţa de sine a acestora, de autocontrolul, conştiinţa socială şi capacitatea de administrare a relaţiilor sociale. Şi, în felul acesta, cabinetele psihopedagogice sunt „văzute” – de către realităţile vieţii şcolare, dar nu şi de către un ministru depăşit – drept structurile avangardiste ale procesului de transformare a învăţământului de la noi. Mai mult, şcolile din învăţământul vest-european îşi încep organigrama cu psihologul şcolar indiferent de numărul elevilor.
Oare psihologul şcolar nu încearcă să-i golească elevului nostru cupa plină de instincte de care a fugit până şi bufniţa, pasărea atât de dragă a Minervei, şi s-a ascuns în grădina Mavrului? Ce efect pozitiv şi ce călăuză dreaptă va fi fost consilierea psihopedagogică când aflăm teoria care susţine că viaţa sexuală începe încă din lunga noapte uterină, iar pruncul simte prima voluptate la sânul mamei, simţ numit libido? Fără acest psiholog, elevilor mai mari li se vor da în continuare lecţii de etică ori apologetică abstractă în vreme ce ei visează la vreo sălbatică „Afrodită” din parcul oraşului sau de prin zăvoaiele satului. Iar în absenţa acestei fantasme, tinerii noştri se vor pierde în zonele întunecate ale propriului subconştient, în care pătrund cu ajutorul etnobotanicelor.
Prin urmare, curiozitatea de a înţelege lumea e o pasiune care cere timp. Să observi elevii şi să le surprinzi o expresie, felul de a se manifesta, să-i determini să-ţi vorbească despre ei şi să-i asculţi cu atenţie, să-i pui în situaţii actuale şi să-i observi ca pe elementele unei experienţe de chimie îţi trebuie pregătire. Apoi, alături de pasiunea curiozităţii, trebuie să ai şi capacitatea de a te situa simultan atât în lumea de ieri, cât şi în cea de azi. Iar această capacitate îţi este dată numai de legătura cu elevii. Şi astfel, eşti obligat să ţii pasul cu momentul social actual.
Cunoaşterea normelor sociale după care se conduc elevii noştri este esenţială pentru înţelegerea vremurilor actuale. În timp ce suntem ancoraţi la prezentul lor trebuie să avem legături permanente şi cu lumea adultului pentru a putea defini cât mai complet lumea în care trăim. Iată de ce este necesară cunoaşterea miturilor esenţiale, a poveştilor, a simbolurilor şi structurilor antropologice ale imaginarului actualului elev. Dar şi noile performanţe ştiinţifice, normele, valorile după care se conduce lumea adulţilor. Mai ales că astăzi trăim nişte vremuri în care progresul tehnologic este indiferent la o astfel de cunoaştere. Iar ritmul trepidant al existenţei zilnice întrerupe sistematic orice fir narativ continuu. Şi, ceea ce este mai important, timpurile actuale, pentru mulţi dintre noi, urmăresc exclusiv satisfacerea unor nevoi materiale care blochează dorinţa de a cunoaşte şi de a surprinde această lume în profunzimea ei.
Pentru a înţelege timpurile actuale trebuie să învăţăm atât de la adulţi, cât, mai ales, de la copii. Aceste două lumi reprezintă două laboratoare de cercetare din şcolile noastre. Or, doamna Andronescu este ministrul Educaţiei fără să fie dascăl, adică mai mult politician şi mai puţin dascăl, ceea ce îi este imposibil să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat în şcoală.
22 Comentarii
Anonim
Asa e! Acum cativa ani a desfiintat scolile profesionale acum nu mai poate de dragul lor!
Anonim
Se doreste examen la SFARSITUL CLASEI A ZECEA. o ADEVARATA BRABUREALA!
Anonim
Vreți să spuneți abrambureală (cuvântul provine de la numele minstrului abramburica) cuvânt pe care nu l-am găsit în dicționarul limbii române (sau o fi dicționarul meu prea vechi, că de unul nou de unde bani).
Anonim
Sistemul de educație este rupt de realitate.
Acum este cu mult mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu.
Sistemul de educație din România (rupt de realitate) a distrus generațiile ultimilor 30 ani.
Privitor la discriminarea din școli, aceasta este întâlnită la tot pasul, inclusiv cadrele didactice fiind hărțuite și discrimnate de către conducătorii prea iubiți.
Doamna ministru Andronescu ar fi respectată dacă ar recunoaște că sistemul de educație are următoarele obiective de bază:
– să spele bani prin transferul acestora din buzunarul statului în buzunarele clicii mafiote din sistem (ministru al educației, secretari de stat din MEN, angajați ai MEN, inspectori generali, inspectori, directori de școli).
– să scoată analfabeți funcționali în cantități cât mai mari.
Anonim
Sistemul de educație este creat și condus numai de politicieni aceștia găsindu- se la conducerea instituțiilor de educație
Și cum definția politicianului (care probabil urmează să fie acceptată și de dex.) este marcată de faptul că acesta nu poate fi decât escroc, șarlatan, hoț, curvă, pupincurist ș.a. ne cam putem da seama de ce am ajuns unde am ajuns.
Până în prezent nu s-a descoperit o metodă prin care un cadru didactic cinstit să fie lăsat să- și facă treaba așa cum știe el mai bine și să nu fie călcat în picioare de borfașii din conducere.
Argeșul nu face excepții, ba din contră este recunoscut pentru represiunile sângeroase. În acest sens ar fi bine dacă ați lua un interviu teroristului nr.1 din Argeș – Tudosoiu Dumitru.
Bineînțeles teroristul nu și-ar face de cap dacă nu ar avea sprijinul ministrului
/ miniștrilor educației.
Drept urmare, nu trebuie să ne mai punem întrebări din ce motive un Ministru al Educației consideră că un cadru didactic ( conform definiției dată de așa zisa lege a educației nr. 1/2011) nu este cadru didactic.
Educația românească funcționează pe un singur principiu: cu cât ești mai prost și tâmpit cu atât avansezi la un nivel mai înalt pe scara ierarhiei în sistem, singura condiție (de completare) pe care trebuie să o mai și respecți este aceea a definiției politicianului mai sus menționată.
Anonim
Cred că titlul „Umorile unui politician” ar trebui schimbat cu „Tumorile unui politician”.
Cancerul a pătruns nu numai în sistemul medical și în simplii oameni, dar a atacat și politicienii.
Dacă de cancerul medical mai sunt șanse să scapi, ba cu o operație, ba cu un tratament naturist, de cancerul politic nu poți să scapi, eventual doar:
– să- l încetinești cu vreo mită, dar această ultimă soluție este foarte periculoasă, că odată dată mita, aceasta se ține lanț și nu știu pe cine ține buzunarul.
– chemat deputatul mitralieră, dar cred că aceasta nu este o soluție viabilă, că ăsta este și el politician și este atins de tumoarea în cauză.
Cred că la acest moment Președintele țării ar trebui să declare epidemie de tumoare la politicieni.
Anonim
Gh. Savu, pamfletar?!…’ai, nu mă omorî,…nea Nicuu….!! ??…” Gh. S. este atât de nedrept cu doamna ministru Ecaterina Andronescu în art. de mai sus, din motive care nu-i pot fi imputate cu adevărat doamnei ministru (chiar dacă, parțial, sunt reale) , încât articolul (pamfletul) ar trebui ignorat de cei care lucrează în învățământul românesc , practic, de toată viața lor (mulți, mulți ani) !!!
Dar să exemplificăm despre ce înseamnă „pamflet”, cu fragm. din primul text considerat „pamflet” din istoria literaturii române (deşi scris în slavonă) , de la 1481, cunoscut sub numele de „Scrisoarea Brăilenilor către Ştefan cel Mare” :
„De la toți boierii brăileni şi de la toți cnezii şi de la toți rumânii, scriem ție, domnului moldovenesc, Ştefane voievod.
Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ți prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă (Mircea, propus domn de Ştefan brăilenilor, în locul domnului Țării Româneşti, de la acea dată , 1480 , n.n.),
fiul Colțunei , şi zici că ți-e fiu ?
Dacă ți-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe muma-sa ia-o şi ține-o să-ți fie doamnă, cum au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila, ține-o şi tu să-ți fie doamnă. […] şi să ştii că toți pe capete vom veni asupra ta şi vom sta pe lângă domnul nostru Basarab voievod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele”. (Bogdan Murgescu – „Istoria României în texte”, Editura Corint, Bucureşti,2001 , p. 138)
Valy
Exista o vorba romaneasca: ce are sula cu prefectura? Sau s-a trezit si nea Ion ca e si el om!
Anonim
Nu se numește Ion ci Dili.
Anonim
De aceea, d-le Savu, n-o să mai primiți din partea unora, printre care mă număr, nici o atenție, când vine vorba de ŞCOALĂ (EDUCAȚIE) , câtă vreme vreți să dați lecții tocmai celor care toată viața lor de muncă (peste 40 de ani) au fost (şi sunt) profesori ! Ați redactat un pamflet nedrept /nemeritat contra unui specialist în probleme de conducere a învățământului,de care România a avut şi are nevoie , doamna ministru Ecaterina Andronescu ! De ce (?!), vă priveşte (!) , dar ați încălcat deontologia jurnalistică (în aplauzele unor frustrați , dovediți de viață şi de şcoală ca nişte cârcotaşi mărunți, trăitori între 2dou ă curse IRTA, şi mai multe „sine curae”, spre locul …de salariu şi înapoi spre …”casă”/domiciliu (ei îşi zic pretențios : NAVETIŞTI) ! De merituoşi ce sunt !!!…(N-au promovat şi câştigat vreodată vreun CONCURS pentru „post”, ci s-au strecurat „pe crăpături”, dar nu-i întrece nimeni la înjurături şi calomnii) !!! Şi „comentează” pe… facebook ! Halal !
Anonim
Mare pierdere!
Boni
Îl aștept cu drag pe domnul cu capra și naveta, să-și spună și dumnealui părerea.
Anonim
Abramburita ar trebui să înceapă mai intâi să facă ordine cu cei din ministerul pe care îl păstorește apoi să ambramburească și pe alții.
Anonim
Foarte adevarat! Respectiva este un ministru habarnist
Anonim
Poate dezxolți un pic, să ne lămurim, pe tine ce te…”califică” în domeniul învățământului , că în educație, e clar !
Anonim
Daca nu erau implicate persoane străine din tari puternice in afacerea Microsoft, ambramburica era in alta parte nu pe scaunul ministerial.
Anonim
Dacă aş fi ÎPS Calinic sau măcar vreun popă ca Mărioara, te-aş întreba direct: „să mori tu”(?!)…Vezi, că te Vede Bunul Dumnezeu când te uiți la tv de ştiri (Elena Udrea , Alina Bica, Denis Rifai, Laura-Codruța K.1)!!!
Anonim
Bravo, Dili, că bine le mai zici! Nene, cultura e cultură, ce să mai…
Anonim
Pai din cauza desființării in anul 2009 a școlilor de arte si meserii, Andronescu este ministru pentru analfabeții funcțional, adică al analfabeților cu liceu.
Anonim
Aveți dreptate.
La acest moment Ministerul Educației este responsabil de o delapidare din buzunarul statului de peste un miliard și jumătate de euro.
Zorro
Nu se „trece” ea androneasca…Nu,nu !!! Cu toate că nu mai este asa rosie in obraji ,tot ce vrea ” legea” ei face !!! Bine ca n o tine mult …doar cat sa agite oamenii,apoi tace …si bine face!!!
Vasile
Locul psihologului în școală este necesar și recunoscut! din păcate, nu este recunoscut ca personal didactic! Nu înțeleg de ce nu este recunoscut ca personal didactic, atâta vreme cât are obligație de predare ore, sunt susținute grade didactice … cine mă poate lămuri …