
Piteștiul a devenit, la începutul lunii mai, centrul diplomației economice din regiune, găzduind evenimentul ARGEȘ INVEST. Organizat de senatorul Mihai Coteț, forumul a reunit ambasadori și reprezentanți ai celor mai m ari puteri economice ale lumii, de la Japonia și Coreea de Sud până la marile capitale europene. Obiectivul întâlnirii a fost clar: transformarea județului Argeș într-un spațiu real de dialog între administrație, mediul de afaceri și partenerii externi ai României, pentru a genera predictibilitate și viziune strategică.

În acest context de efervescență diplomatică, panelul dedicat investițiilor internaționale a adus în prim-plan recomandările Germaniei, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării noastre. Deși capitalul german este deja o prezență constantă în economia românească, intervenția oficialilor de la Berlin a subliniat că Argeșul are nevoie de o schimbare de paradigmă pentru a capta noi fluxuri de investiții.
Cultura primitoare și eliminarea barierelor administrative
Excelența Sa, Angela Ganninger, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a oferit o perspectivă pragmatică asupra modului în care o regiune poate câștiga în fața competitorilor globali. În viziunea sa, simpla existență a unor parcuri industriale sau a unei poziționări geografice favorabile nu mai este suficientă; diferența se face la nivelul atitudinii administrative și al deschiderii locale.
„Cred că ceea ce poate face un județ precum Argeșul este să ofere cadrul potrivit, nu doar sub forma unor amplasamente industriale, ci și printr-o cultură primitoare”, a explicat ambasadorul.
Aceasta a pus accentul pe eficiență, sugerând că un punct de contact unic pentru firmele noi este esențial:
„Dacă aveți un p unct de contact pentru noile firme, care să le ajute cu demersurile administrative, dacă aveți acest tip de mediu, toate aceste detalii pot face diferența și pot ajuta cu adevărat la atragerea investitorilor.”

Strategia ofensivă: Argeșul trebuie promovat direct în Germania
Un punct esențial al intervenției a fost îndemnul la proactivitate. Germania rămâne un partener strategic, în special în industria auto, însă restul județelor din țară sunt într-o competiție strânsă pentru a capta atenția investitorilor. Angela Ganninger a avertizat că așteptarea pasivă nu este o opțiune pentru o regiune care vrea să se dezvolte accelerat.
„Dacă vă prezentați la evenimente industriale în Germania, dacă nu așteptați doar ca investitorii să vină la voi, ci luați măsuri active pentru a-i contacta și pentru a vă prezenta, toate aceste detalii pot ajuta cu adevărat la atragerea investitorilor către afacerea dumneavoastră sau către județul dumneavoastră”, a punctat Angela Ganninger.
Diversificarea dincolo de industria auto
Deși colaborarea cu România este concentrată masiv pe producția auto, ambasadorul a sugerat că județul trebuie să privească și către alte domenii. Recunoscând că „poate Argeșul nu este județul în care avem cele mai puternice investiții” în acest moment, oficialul german a lăsat clar de înțeles că ușa este deschisă pentru noi proiecte, dacă județul va ști să își vândă avantajele competitive.
„Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le puteți face și care ajută la atragerea investitorilor germani”, a conchis diplomatul, lăsând comunității de afaceri locale un set de teme de gândire pentru viitorul economic al regiunii.
Mesajul a fost unul clar: investițiile germane caută parteneri care nu doar oferă spațiu de producție, ci și un parteneriat administrativ activ și vizibil pe plan internațional.
































