Se construiește pe Autostrada Sibiu–Pitești și este cel mai impresionant din România!
Cel mai complex nod rutier
Cel mai complex nod rutier din România va fi construit lângă Sibiu, la Boița, unde se va asigura interconectarea la viteze mari între autostrăzile A1 și A13, dar și DN7. Proiectul va include multiple structuri impresionante, precum poduri, pasaje și viaducte pe trei niveluri, ce vor facilita legături rapide între toate direcțiile, scrie portalul de știri transilvania365.
Această intersecție face parte din tronsonul 1 al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș și se întinde pe o lungime de 14,2 km, între Boița (pe Autostrada Sibiu – Pitești) și Avrig (DJ 105G).
Proiectul este realizat de compania turcească MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S., care are la dispoziție 48 de luni pentru finalizarea lucrărilor. Aceasta include 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția efectivă a lucrărilor, care vor cuprinde 6 viaducte (cel mai lung având 911 metri) și 17 poduri.
Veste bună pentru șoferi
Noua infrastructură va contribui semnificativ la fluidizarea traficului în zonă și va reprezenta un punct important de interconectare între marile axe de transport din România.
Antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) are la dispoziție 6,4 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcția întregii secțiuni Sibiu – Făgăraș a A13 (68,04 km):
– Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ 105G) în lungime de 14,25 km;
– Tronsonul 2: Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km;
– Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) în lungime de 17,61 km;
– Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) la care se adaugă drumul de legătură cu DN1 (5,6 km).
7 noduri pe A13 Sibiu – Făgăraș
Pe traseul acestei secțiuni urmează să fie construite:
– 7 noduri rutiere: Boita, Avrig, Arpașu, Victoria, Sâmbătă, Ileni, Făgăraș
– 24 poduri peste autostradă
– 63 poduri peste alte tipuri de obstacole (cursuri apă, drumuri)
– 3 poduri pe drumul de legătură între autostrada și DN1, la Făgăraș
– 12 viaducte
– 2 centre de întreținere și coordonare
– 1 punct de sprijin
– 4 zone de parcare dotate cu toalete
DRDP Brașov anunța la jumătatea lunii septembrie începerea amenajării primei organizări de șantier, din cele patru de pe traseu, în zona comunei Cârța, județul Sibiu.
Se construiește pe Autostrada Sibiu–Pitești și este cel mai impresionant din România!