Reluând opiniile exprimate de șeful grupului Renault, Luca de Meo, la începutul lunii septembrie, atunci când oficialul atenționa că „dacă vânzările de mașini electrice rămân la nivelul de astăzi, industria europeană ar putea fi nevoită să plătească amenzi de 15 miliarde de euro.
Ba mai mult decât atât, chiar să renunțe la producția a peste 2,5 milioane de vehicule”. Precum și de directorul general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Sigrid de Vries, cu doar câteva zile în urmă, când menționa că „dacă ratăm țintele impuse de politicieni pentru 2025 riscăm penalități importante care ar putea ajunge, doar pentru anul viitor, la circa 16 miliarde de euro”.
Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România
Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe și Country Head România, a declarat că „aceste reglementări (n.n. – impunerea unei medii de 95 gr. CO2/km pentru mașinile comercializate de un producător auto în 2025) ne costă 16 miliarde de euro, dacă nu se schimbă nimic până în 2025”.
În acest context, șeful mărcii Dacia în România e de părere că „dacă trebuie luată o decizie, aceasta trebuie luată acum”. Oficialul român se alătură astfel mai multor șefi de companii auto și reprezentanți ai unor asociații de profil care solicită Comisiei Europene o revizuire rapidă, înainte de intrarea în 2025, a țintelor de depoluare.
Conform lui Mihai Bordeanu, aceste reglementări trebuie privite și prin ochii clienților care, chiar dacă au intenția de a cumpăra mașini electrice, se tem de lipsa infrastructurii de încărcare pentru acestea. Asta în ciuda faptului că industria auto „produce mașini electrice, știe să facă asta”.
„Există și alternative (n.n. – la mașinile 100% electrice). Putem diminua emisiile de CO2 și prin alte metode. Dacia a început deja să o facă, prin GPL, scăzând emisiile cu 10% – 15%. Și prin hibrid.
Două modele full hybrid produse la Mioveni
Avem două modele full hybrid produse la Mioveni. Avem tehnologia, e pe raft, puteam să o aplicăm de acum cinci ani, dar am așteptat să o putem oferi la un preț accesibil. Continuăm să ne uităm și să găsim alte metode.
Avem și procesul de electrificare pură, dar există altfel de căi de a ajunge la zero emisii. O altă cale o reprezintă combustibilii sintetici, deocamdată la un preț prohibitiv. Suntem, însă, implicați în acest domeniu. Un automobil Dacia propulsat de combustibil sintetic va concura la Raliul Dakar”, a continuat șeful Dacia în România.
Detalii AICI.