Punct critic la podul peste canalul Argeș de la Merișani. Va mai avea loc o inaugurare?
Asociația Pro Infrastructură susține că nici măcar parțial, în 2024, primii 15 kilometri din cei 30 de pe primul lot din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, din cauza unui punct critic la podul peste canalul Argeș de la Merișani, unde încă nu au fost instalate toate grinzile. Ministrul Sorin Grindeanu promitea chiar săptămâna trecută o inaugurare parțială pe Lotul 5 de la Pitești la Curtea de Argeș.
„Nimic pe Sibiu-Pitești 5 în 2024, în ciuda ultimelor promisiuni. Așa cum v-am spus și la început de septembrie, este clar că nu vom avea nimic inaugurat în acest an deși era posibilă o deschidere parțială în 2024 între nodurile Bascov și Mănicești, vreo 15 din totalul celor 30,35 kilometri ai Secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești.”, arată Asociația.
Conform API, punctul critic rămas între Bascov și Mănicești: „Podul peste canalul Argeș de la Merișani înaintează foarte greu: mai sunt multe grinzi de instalat, predalele merg anevoios, apoi armare, suprabetonare, hidroizolație, asfalt și finisaje”.
Asociația susține că, chiar dacă politicienii, în frunte cu ministrul Grindeanu, încă promit că vom avea o inaugurare parțială, în teren „se vede cu totul altceva pentru că antreprenorul WeBuild este în continuare în dispute aprinse cu CNAIR și MT la podul suspendat de la Brăila”. Aici, ministerul Transporturilor prin CNAIR a aplicat WeBuild penalizări pentru întârzieri și neconformități, în timp ce constructorul solicită bani în plus.
API mai susține că oferta WeBuild a fost descalificată la licitația pentru „Perla Coroanei”, cei 41 km de pe Autostrada A3 care includ Tunelul Meseș. Economedia a scris anteriorcă pe acest lot se poartă bătălia „giganților”, iar UMB, Makyol și WeBuild se luptă pentru a câștiga licitația pentru cel mai scump lot de autostradă din România.
Astfel, asociația spune că este greu de crezut că WeBuild va face vreo concesie statului român și va da în trafic 15 kilometri cu 9 luni înainte de termenul contractual, septembrie 2025.
„Deschiderea completă a lotului este perfect fezabilă în prima parte a lui 2025, dacă italienii de la WeBuild doresc și dacă responsabilii (cei noi) din minister vor ști cum să îi convingă. Dacă nu, probabil ne apucă vara sau chiar termenul contractual din toamnă…”, conchide API.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat chiar săptămâna trecută că primii 15 km din Autostrada Sibiu-Piteşti vor fi daţi în folosinţă până la sfârşitul anului.
Sursa: Economedia