Update: Judiciariştii formaţiunii de investigații criminale din cadrul Poliției Mioveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de viol și au încătuşat doi bărbaţi. Aceştia sunt Vasile Gabi C., de 26 de ani, și Mădălin Gabriel Z., 23 de ani, ambii din Dobrești.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 8 martie, cei doi au luat de acasă o adolescentă de 16 ani care locuieşte în altă comună şi împreună au mers să se distreze la un club din Mioveni. La plecare, bărbaţii au mers cu maşina pe un câmp şi prin constrângere ar fi întreținut raporturi sexuale cu respectiva puştoaică. A doua zi, victima s-a prezentat însoţită de mama sa la poliţie şi au depus plângere. Întrucât fata nu avea urme de violenţă pe corp, a fost nevoie de efectuarea mai multor investigaţii tehnico-ştiinţifice.
După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Prezentați Parchetului de pe lângă judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, ambii au fost arestaţi pentru 30 de zile.
Primul dintre suspecţi deja intrase în conflict cu legea şi era sub control judiciar pentru lovire sau alte violenţe, tâlhărie şi distrugere. Aşa cum am relatat săptămâna trecută, pe 14 iulie, în timp ce se afla în Topoloveni, bărbatul și-ar fi agresat fizic fosta concubină, în vârstă de 27 de ani. Femeia rupsese relaţia şi se despărţise de împricinat de câteva luni, dar acesta nu se împăca deloc cu situaţia şi efectiv o bombarda pe fosta iubită cu mesaje de ameninţare. Aşa se face că, văzând-o în maşina unui bărbat care o adusese acasă, individul a făcut scandal şi a dat cu piciorul în portiera maşinii. De teamă, fata s-a refugiat în scara blocului, dar a fost ajunsă din urmă şi lovită, apoi agresorul i-a sustras 200 de lei şi telefonul mobil.
În ziua de 20 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, și au reținut doi bărbați, de 26 și 23 de ani, ambii din comuna Dobrești.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 8 martie, cei doi ar fi întreținut raporturi sexuale, prin constrângere, cu o tânără de 16 ani, în timp ce se aflau pe raza orașului Mioveni.
După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.