La vârsta de 18 ani am dat admitere la Medicină, conştient fiind că la terminarea studiilor îmi voi face stagiatura la ţară. Am reuşit din prima încercare, apoi am influenţat-o şi pe sora mea, cu doi ani mai mică, să se îndrepte spre Stomatologie. Nu ne-am gândit nicio clipă că, fiind născuţi şi crescuţi la oraş, ne va fi greu să ne acomodăm cu un alt stil de viaţă, alte condiţii de locuit şi alte obiceiuri. Pentru că în vacanţele de vară din anii adolescenţei petrecusem zile de neuitat într-un mic sat de pe Valea Vâlsanului unde se născuse tatăl meu, aveam o imagine idilică despre viaţa la ţară. Anii au trecut, iar la absolvire ne-am prezentat în comunele unde primisem repartiţia: eu prin Moldova, sora mea prin Oltenia. Ambele, nişte văi ale plângerii şi sărăciei, ale îndoctrinării cu de-a sila şi obscurantismului de Ev Mediu.

La patru decenii de atunci, în multe zone din ţară, satul românesc a rămas încremenit în trecut, frumoşii şi înţelepţii bătrâni au murit, tinerii şi-au luat lumea în cap plecând prin Europa la muncă sau la furat, iar cei rămaşi practică o agricultură de subzistenţă, nu-s informaţi, au telefoane mobile, dar privata este tot în fundul grădinii.

… Nea Vasile are 70 de ani, este încă vânos şi întreg la cap. S-a născut într-o comună de la deal şi a muncit toată viaţa fără să crâcnească, precum „boul înjugat”. Mi-a fost simpatic de cum a intrat în cabinet şi, văzând că are chef de taifas, l-am rugat să-mi spună şi mie cum mai este pe la ţară. Ba chiar am plusat invocând că mă bate gândul să mă retrag şi eu spre munte, unde mi-a rămas moştenire o căsuţă bătrânească.

„Să nu faceţi asta! Nu se mai merită în niciun fel. Eu eram sudor şi la 54 de ani m-au scos cu nu ştiu ce ordonanţă. Nu mi-a convenit, dar nici n-a interesat pe nimeni. M-am adaptat, m-am luat după alţii şi m-am îmbolnăvit. Vorba vine… în loc să stau şi să mănânc pensia medicală, am devenit sclavul animalelor: un cal, două vaci, 30 de oi şi vreo 13 capre. Este un fel de muncă în zadar, iar pielea de pe palme şi tălpi e groasă ca şoriciul unui porc bătrân. Nimic nu e rentabil. Nici laptele, nici brânza, ca să nu mai vorbim de lâna de la oi. Le tund la începutul lui mai şi adun cam 120 kg. Foarte rar vine câte un samsar ţigan să cumpere. Am umplut podu’ casei cu saci de lână şi cred că o să le dau foc. Iar dacă Paştele pică devreme, nici cu mieii prea firavi nu ai ce să faci. Toţi au promis că va fi bine şi de ţărani, dar numai vorba e de ei”…

Dr. Viorel PĂTRAŞCU

Distribuie pe Facebook