
Proiectul de lege inițiat de PSD privind introducerea obligativității purtării uniformelor în școlile din România a fost adoptat marți, 15 septembrie, de Comisia pentru Învățământ din Senat. Din forma proiectului au fost eliminate prevederile referitoare la sancționarea părinților și a unităților de învățământ care nu respectă obligația de a purta uniforme.
12 senatori PSD, PNL și AUR au votat pentru adoptarea proiectului, în timp ce cei patru membri USR ai comisiei s-au abținut.
Amenzile pentru părinți și școli, eliminate
Într-o formă anterioară a proiectului erau prevăzute amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții elevilor care nu poartă uniforma, respectiv sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei pentru unitățile de învățământ care nu respectă obligativitatea uniformelor.
Aceste prevederi au fost eliminate în urma amendamentelor adoptate de comisie.
Membrii PSD au negat însă că proiectul ar fi conținut, într-o formă anterioară, un amendament referitor la aplicarea unor amenzi părinților.
Discuții aprinse în comisie
Dezbaterile din Comisia pentru Învățământ au fost marcate de mai multe intervenții și schimburi de replici.
Daniel Cătălin Zamfir, senator PSD și inițiator al proiectului, a intervenit în mod repetat în timpul dezbaterilor, întrerupând membrii prezenți. Acesta a refuzat să răspundă unor întrebări adresate de senatorul USR Ștefan Pălărie și a solicitat încheierea dezbaterilor și supunerea proiectului la vot.
Ștefan Pălărie a propus ca ședința să fie reluată săptămâna viitoare, astfel încât să fie consultați părinții, elevii și profesorii. Propunerea a fost respinsă prin vot de membrii comisiei.
„Noi nu am putut să ajungem la dezbateri reale, dezbateri de țară civilizată, pentru că dilema noastră – masă caldă VS uniforme – a fost ridiculizată, iar conversația a coborât, din păcate, la un nivel de autogară, ci nu unul al unei Comisii din Parlamentul României”, a declarat Ștefan Pălărie pentru Edupedu.ro.
Senatorul USR a precizat că formațiunea nu a susținut inițiativa, motivând că nu au fost discutate datele pe care le consideră necesare și nici punctele de vedere ale părinților, elevilor și profesorilor.
„Noi [n. red. USR] nu am susținut această inițiativă, pentru că nu am ajuns să avem datele reale discutate și nici punctul de vedere al partenerilor sociali: părinți, elevi și profesori”, a mai declarat Ștefan Pălărie.
Autoritățile locale nu sunt obligate să plătească uniformele
Proiectul nu prevede obligarea autorităților locale să suporte costurile uniformelor pentru elevi.
Autoritățile locale vor avea posibilitatea să achite aceste costuri din bugetele locale, dacă decid să facă acest lucru.
Inițiativa legislativă a primit însă aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.
Proiectul merge la plenul Senatului
După adoptarea în Comisia pentru Învățământ, proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, care este primul for legislativ sesizat.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestei inițiative.
Sursa: edupedu.ro





















