Într-o ţară în care bucuriile sunt mai rare sau incomplete, într-o ţară în care politicul absoarbe totul, nemailăsând loc zâmbetului, râsului, optimismului pur, într-o ţară în care, deocamdată, nu se trage cu arme, ci cu nişte cuvinte otrăvite, este bine – din când în când, aşa cum o facem acum – să ignorăm gâlcevile interminabile din spaţiul public şi să nu ignorăm bucuriile simple. Momentul ales coincide cu o bucurie populară. O să existe şi replica: iar cu „panem et circenses”?! „Circenses” – expresie, de data aceasta, a unei speranţe împlinite: fotbalul oferit de tinerii noştri conaţionali (selecţionata sub 21 de ani).

De la Campionatul Mondial din SUA n-a mai fost, apreciem noi, un interes atât de manifest, de profund, faţă de o naţională română. Tot de mult timp n-a mai apărut o generaţie atât de omogenă ca aceasta. Meritul este – s-o spunem cu glas tare – al lui Hagi, care, cu Academia sa, aduce apă proaspătă la izvorul – ce era spre secare – al fotbalului autohton. Sportul la nivel înalt, în confruntare cu alte naţiuni, este – şi el – un barometru. Barometrul de azi al lui „Under 21” arată timp frumos. După două jocuri, românii au atras atenţia, învingând două şcoli fotbalistice mult mai titrate faţă de a noastră, în cădere. Selecţionerul Contra afirmă euforic că aceasta va fi „naţionala mare” a României.

Altcineva afirmă, încântat de seara în care românii i-au depăşit pe fiii inventatorilor fotbalului, că aşa meci n-a mai văzut! Au fost şi vor mai fi meciuri frumoase, chiar mai frumoase decât cel la care face referire! Am în memorie meciul din 17 iunie 1970, de la CM din Mexic (unde am fost şi noi) dintre Italia şi Germania de Vest. Schnellinger îi egala pe italieni în minutul 90 şi prelungirile au fost de vis. Scorul a evoluat delirant: 2-1 pentru nemţi, 2-2, 3-2 pentru italieni, 3-3 şi 4-3, în minutul 114, pentru italieni. A fost meciul acela, cu imperialul Beckenbauer rănit la braţul drept, la sfârşitul căruia la stadion s-a montat o placă: „Aici s-a disputat meciul Italia – Germania de Vest 4-3”. A fost taxat drept „meciul secolului”. Recent, unele meciuri din cupele europene au fost adevărate spectacole sportive!

După o aglomeraţie de regi, prinţi, fenomenali, diamante, briliante şi alte răsfăţuri la adresa unor fotbalişti, în timp ce fotbalul s-a tot îndepărtat de „înalta societate”, acest grup pune un bandaj pe o rană deschisă.

Scriu fără să ştiu rezultatul meciului cu Franţa. Indiferent de parcursul din campionat, rămâne arvuna în viitor. Îmi este de ajuns să afirm că am văzut un grup unit, cu mentalitatea de învingător, în care virtuozii se afirmă prin colectiv şi-i dau forţă şi valoare acestuia. Şi mai am un motiv să-mi aleg acest subiect. De fapt, un ochi râde şi celălalt plânge!

Niciodată o echipă românească n-a adunat atâţia români din diaspora. Am văzut, cu acest prilej, câţi conaţionali caută o pâine mai bună departe de casă, departe de România.

Aceşti români au avut două zile în care au fost mândri că sunt români! Au fost fericiţi, dacă fericirea este atât de simplă! Nimeni nu poate şti destinul acestui grup. Depinde de atâţia factori! Indiferent de viziunea – optimistă sau mai rezervată – rămâne ceva concret: o speranţă că acest colectiv, în care eu lider îl văd pe Ionuţ Radu, va creşte frumos, va învinge obstacole şi va aduna energia şi personalitatea de a se bate cu toţi cei „mari”.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio