Ne apropiam de ora prânzului şi de terminarea turei de dimineaţă. Privindu-mă cu ochi duşmănoşi, încruntat şi fără să spună măcar bună ziua, mi-a aruncat pe birou o pungă din plastic în care erau trei tuburi cu unguente şi o reţetă scrisă de mine. Scrâşnind din dinţi, mi s-a adresat ameninţător: „V-am terminat! Mă duc direct la presă şi reclam nu numai că mi-aţi calomniat familia, ci şi că am dat banii degeaba pe porcăriile astea de medicamente. Ştiţi cine sunt eu? Nu ştiţi şi nici nu vă spun, e secret. Auzi tupeu! Eu şi soţia mea să facem acest tratament ruşinos. Păi, dumneata ştii în ce curăţenie stăm noi? Halal de şcoala pe care aţi făcut-o!”

Îl priveam descumpănit, am încercat să-l opresc, dar n-a fost chip. Despăturind reţeta, am văzut că este aproape octogenar, am citit prescripţia, precum şi data când îl consultasem cu trei săptămâni în urmă. „Mă scarpin toată noaptea, cremele date nu sunt bune de nimic, iar diagnosticul este unul inventat de dumneata în bătaie de joc. Până aici v-a fost!”

I-am răspuns că-i posibil ca orice doctor din lume să greşească un diagnostic, dar până la a pune intenţionat unul de râsul târgului este o distanţă ca de la cer până la Gherla. L-am rugat să se dezbrace şi l-am reexaminat. I-am prescris un alt medicament de uz extern şi i-am spus că diagnosticul este chiar cel stabilit prima oară: scabie (râie). M-a privit şi mai crunt ca la venire, mi-a aruncat pe jos punga pe care o avea la el, încheind cu năduf: „Daa? Bine, vom vedea cine este mai tare! Avem noi ac de cojocul doctorilor din ziua de azi”.

Atunci am realizat privindu-l cât de mult seamănă la fizionomie şi la şapca stahanovistă de pe vremuri cu un celebru torţionar ajuns târziu după gratii, la vârsta de 90 de ani, şi care nu a recunoscut nicio clipă ororile săvârşite în tinereţe.

Distribuie pe Facebook