Spaţiul public a fost şi mai este încă ocupat de opiniile – pro şi contra – în legătură cu dezbaterea finală, televizată, dintre cei doi candidaţi din turul al doilea. Părerile sunt împărţite: echipa Iohannis, credincioasă jurământului de a desfiinţa PSD, crede că o confruntare de acest gen ar legitima-o pe Dăncilă şi i-ar da importanţă PSD-ului. Diferenţa de votanţi este luată în sprijin: Iohannis s-a bazat pe 3.700.000 de voturi, iar Dăncilă pe 2.345.000. Diferenţă mare! Echipa Dăncilă consideră că e vorba de aroganţă şi de dispreţuirea electoratului.

Observatori neutri – chiar şi din Germania – consideră, totuşi, neparticiparea la dezbaterea în doi drept un regres democratic. De fapt, o dezbatere între prezidenţiabili a avut loc şi i-a avut drept protagonişti pe out-siderii Barna, Paleologu şi Hunor. Ceva idei au reieşit şi de aici: necesitatea reformării Constituţiei (aici sunt multe ţinte…), creşterea sau, dimpotrivă, diminuarea prerogativelor preşedintelui, o mai bună relaţionare juridică a atribuţiilor premierului, în raport cu cele ale preşedintelui, programe realiste, concrete, cu privire la infrastructură, la Educaţie şi Sănătate, ca priorităţi.

Ideea confruntării electorale dintre prezidenţiabili datează din 1960. Atunci, cei mai… „vechi” dintre noi îşi amintesc de confruntările dintre J.F. Kennedy şi Richard Nixon. Se spune că cei care le-au ascultat la radio l-au „văzut” câştigător pe Nixon; cei care au urmărit televiziunile (88% dintre americani aveau – zice-se – TV) l-au declarat favorit pe tânărul şi arătosul Kennedy, faţă de morocănosul Nixon. În replică, şi la noi, de la Iliescu încoace, s-au televizat astfel de confruntări. Unele reuşite, altele plicticoase. De la ele au rămas şi câteva momente. De pildă, întrebarea pe care Constantinescu i-a pus-o lui Iliescu: „Sunteţi credincios?” La răspunsul căruia, acelaşi Constantinescu l-a mitraliat cu „Când aţi minţit?”

Şi de la Iohannis a rămas ceva de la întâlnirea televizată cu Ponta. L-a provocat atunci Iohannis: „D-le Ponta, să facem o treabă ca bărbaţii… aicea suntem între noi”…  Acum ar fi fost nu între bărbaţi, ci între un bărbat şi o femeie. Se spune că pe o femeie nu trebuie să o atingi nici cu o floare.

Ei bine, Trump i-a replicat lui Hillary Clinton că, dacă ar fi preşedinte, ar trimite-o la închisoare… În SUA, dezbaterile devin adevărate show-uri. Mimica, limbajul corporal, siguranţa şi veridicitatea răspunsurilor atârnă decisiv în cântarul opţiunilor electoratului. Se zice că, atunci când Nixon a afirmat „subscriu în totalitate celor prezentate de senatorul Kennedy în această seară”, şi-a semnat înfrângerea, propulsându-l fără să vrea pe J.F.K. Se recurge şi la trucuri. Trump a spus, de pildă, că microfonul său a fost defect; Dăncilă, provocându-l pe Iohannis, a afirmat că acesta ar purta „ceva” în ureche care l-ar ajuta în răspunsuri…

Experienţa noastră, de privitori la astfel de show-uri electorale, ne spune că, totuşi, este valabilă afirmaţia că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte. Este adevărat, K.W.I. este favorit şi creditat, de pe acum, cu victorie. Dezbaterea cavalerească între cei doi, chiar dacă se ia în calcul – inerţial! – superioritatea lui K.W.I. faţă de V.D., ar fi adus, credem, noutăţi comportamentale ale celor doi. Nu ştim cât de mult ar fi fost influenţate urnele, dar dezbaterea ar fi conturat şi mai mult personalităţile celor doi. Politica este şi aritmetică, dar în anumite condiţii. De pildă, K.W.I. a luat, în 2014, un milion de voturi peste Ponta, dar după doi ani, la alegerile legislative, PSD a înregistrat o majoritate istorică. Mulţi susţin că şi-a bătut joc de ea. Nu este neadevărat! Exemplul este de reţinut doar ca o manifestare a fluidităţii opţiunilor în general şi nu neapărat ca o evaluare a şanselor celor doi prezidenţiabili…

Distribuie pe Facebook