După un an de chin şi dor, rugaţi-vă pentru sufletul lui Marin Ioniţă!

Copil de la ţară, născut într-un sat dâmboviţean, în vremuri de restrişte pentru neamul românesc, Marin Ioniţă a trudit din greu. Şi-a urmat vocaţia şi visul, schimbând „brazda-n călimară”, după un vers de odinioară, „arând” ogorul literaturii. Şi-a căpătat un loc binemeritat, iar la finalul unei vieţi de slujire întru slovă ne-a lăsat moştenire opera sa vastă.

Colegii de breaslă, foştii elevi şi ucenici, cititorii, admiratorii îşi amintesc întâlnirea cu el, în toamna anului 2017, din sala Filarmonicii, cu prilejul lansării unei cărţi. Cea de pe urmă. Ultima a fost şi întâlnirea, şi acest autograf pe care l-am surprins cu aparatul foto. La câteva luni, scriitorul se stingea pe un pat dintr-un spital bucureştean. Era ziua de 7 mai 2018. O dată scrisă cu negru în calendarul literaturii române. Am rămas mai singuri, fără domn profesor care a „împovărat” pământul 89 de ani. Apoi a mers să-l îmbrăţişeze pentru a se contopi cu el, în cimitirul schitului din pădurea Trivale. Aici va fi pomenit mâine, iar călugărilor le vom sta alături noi, cei care l-am preţuit pe condeierul care ne va fi privind de undeva, de sus, dintre stele.

Distribuie pe Facebook