
Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe strada Cloșca din orașul Oravița, unde un autoturism și o motocicletă au fost implicate într-o coliziune violentă.
Motociclistul a decedat, pasagerul a ajuns la spital
În urma impactului, conducătorul motocicletei, un tânăr în vârstă de 23 ani și-a pierdut viața. De asemenea, pasagerul aflat pe motocicletă a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat salvarea victimelor, însă pentru motociclist nu s-a mai putut face nimic.
Trafic blocat pe ambele sensuri
Circulația rutieră a fost complet blocată pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite desfășurarea cercetărilor la locul producerii accidentului.
Autoritățile au anunțat că traficul va fi reluat după finalizarea activităților desfășurate de polițiști și criminaliști.
Oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.





























