„Inter arma silent musae” (În timpul războiului, muzele tac). Cicero a fost primul care a spus „Inter arma silent leges” (În timpul războiului, legile tac); adaptarea ulterioară vrea să arate dimensiunea distructivă a războiului, a oricărui conflict armat.

De pe 5 august, pe Planeta albastră, cum i se mai spune Pământului, sportul va globaliza lumea, de data aceasta pozitiv, exuberant, benefic pentru toate muzele, pentru noi, toţi. Încep Jocurile Olimpice, eveniment cu adevărat planetar!

Din 1896, de la Jocurile Olimpice moderne de la Atena, şi până azi, spiritul olimpic a consolidat simbolul unirii celor cinci continente. Principiile olimpismului ridică sportul în general la rang superior, de filozofie a vieţii, îmbinând armonia dezvoltării corpului cu cea a spiritului. Nu întâmplător, au existat şi olimpiadele artelor şi nu întâmplător sportul este asociat cu educaţia şi cultura, sporindu-i-se astfel valorile etice.

Inspiratorul Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, a dobândit o uriaşă recunoaştere internaţională, încât spusele episcopului de Pennsylvania Talbott (în 1908, la J.O. de la Londra) i-au fost atribuite tot lui Coubertin: „Cel mai important lucru în Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să participi, după cum cel mai important lucru în viaţă nu este triumful, ci lupta. Nu este important să depăşeşti praguri, ci să dai tot ceea ce poţi”.

Este aici, concentrată, expresia plenară a sportului ca forţă a devenirii armonioase, nu numai a trupului, ci şi a minţii, a spiritului.

Din păcate, evoluţia olimpismului a cultivat exagerat grandoarea, gigantismul, chiar luxul, împovărând, până la sacrificiu, facturile ţărilor organizatoare. Se spune că Grecia resimte şi azi efortul financiar făcut. Azi, Brazilia, în plină criză naţională, după un CM de fotbal costisitor, resimte dramatic povara pe care şi-a asumat-o: Satul Olimpic este slab dotat, securitatea sănătăţii sportivilor este pusă la încercare, iar siguranţa persoanei este deja un pariu cu un deznodământ incert. Incidentul stingerii temporare a flăcării olimpice de către demonstranţi este semnificativ pentru atmosfera tensionată din ţară. Este ca o desacralizare a unui preţios simbol.

Este adevărat, în multe cazuri, politicul a virusat sportul, spiritul olimpic. S-a declanşat o competiţie ce depăşeşte „important e să participi”, de vreme ce o goană după medalii erodează de multă vreme acest principiu. Mai mult, aşa cum a fost cazul la Beijing şi la Soci, întrecerea de a da o strălucire aparte jocurilor, prin gigantismul investiţiilor, a cunoscut cote alarmante. CIO este chiar preocupat de inerţia în care s-a intrat: din cauza dimensiunii resurselor antrenate, multe ţări se abţin de la a mai găzdui JO.

Şi apropo de resurse, sportul mondial cunoaşte ceea ce aş numi „invazia banului”: cifre exorbitante ale transferurilor din diferite discipline afectează puritatea sportului. Iată, de pildă, fotbalul întreţine târguri din ce în ce mai costisitoare: Pogba pare – cu cele 100 de milioane de euro – să spargă piaţa (pentru Gareth Bale se plătiseră 80 de milioane…).

În antichitate era păstrat un obicei: în timpul JO domnea pacea olimpică, se stingeau războaiele. Ce se întâmplă acum? Europa trăieşte un nou război rece NATO – Rusia. Lumea este confruntată cu un terorism fără graniţe. Islamul, aflat între Jihad şi Califatul Universal, cum observă analiştii militari, aprinde focul confruntărilor nu numai în Asia şi Africa şi ameninţă civilizaţia occidentală, valorile fundamentale ale umanităţii. S-a depăşit stadiul ideologic al „revoluţiilor arabe” şi s-a ajuns la sângeroase războaie religioase, la focare locale gata să erupă. Azi, lumea întreagă, căreia i s-a inoculat teama, chiar frica, trăieşte cu speranţa că evenimentul sportiv nr 1 al Planetei, Jocurile Olimpice, nu va fi tulburat. Chiar dacă la Rio vor fi prezenţi şi sportivi care vin din zone unde războaie locale fac prăpăd.

Din lotul României fac parte şi argeşenii Andreea Panţuroiu, Marian Oprea (triplusaltişti) şi Robert Glinţă (înot), dar noi ne amintim cu preţuire de medaliile cucerite de înotătorii Beatrice Câşlaru şi Răzvan Florea. Era, într-adevăr, perioada de aur a înotului piteştean.

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook