În Piteşti va fi implementat în perioada care urmează, cu bani europeni, un proiect de optimizare a traseelor de transport public de călători prin introducerea a trei noi trasee.
Odată cu aceste trasee vor apărea în municipiu şi şase staţii de călători în plus faţă de cele 99 existente în momentul de faţă şi care urmează să fie modernizate.
Valoarea proiectului de optimizare a traseelor este de 120.000 de euro, iar noile trasee vor fi:
Trivale – Depozitelor,
Războieni – Exerciţiu – Craiovei – Depozitelor,
Războieni – Gară – I.C. Brătianu – Calea Bucureşti – Depozitelor.
Autorităţile locale au întocmit deja documentaţiile de atribuire a serviciilor de proiectare şi lucrează la scrierea cererii de finanţare aferentă proiectului.
3 Comentarii
Andrei
Foarte bun proiectul, chiar era necesar un traseu pentru strada depozitelor! Însă dacă nu reasfalteaza zona, o sa strice parcul de autobuze în câteva luni! :))
Anonim
Proiectul, un aspect pozitiv, dar pe lângă aceste trasee ar fi fost necesar si pt zona Popa Șapcă, deoarece au fost atâtea solicitări autorităților, dar fără rezultat, acesta fiind o zonă des circulată… Toate persoanele care pleaca din zona Popa Sapca si merg de exemplu la serviciu inspre nord, gavana, bascov, sunt nevoite să meargă la una dintre statiile amplasate in centru… Am speranța că se va lua in calcul si această zonă pt o acoperire cât mai eficientă a nevoilor cetățenilor care contribuie pecuniar în mod egal cu ceilalți călători care beneficiază de facilitatea traseelor………
Anonim
Este foarte buna ideea pt str.Depozitelor,ar fii bine sa se i a inseama sa fie statie vizavii de firma Lear dupa Depozitelor,mai ales ca santem foarte multi,care lucreaza acolo,si pe acel gang care trebuie sa tranversam gara N.este intuneric bezna.mi ar placea,daca se poate sa inceapa din aceasta toamna