Ascultați vocea tânărului care cânta la chitară! A plecat să se realizeze în Franța, dar a ajuns în sicriu. Stupidul sfârșit al reputatului medic piteștean Traian Savu.

Un băiat „altfel” A visat la vremea adolescenței să ajungă doctor. Și cu o încrâncenare care îi uimea pe cei din juru-i, a învățat pe brânci. Studiu, lecturi, meditații, pregătire intensă pentru a-și vedea dorința împlinită. Așa și-l amintesc astăzi foștii lui colegi de la liceul „N. Bălcescu”, actualul Colegiu „I.C. Brătianu”. Traian Savu era încă de pe atunci „altfel”. În sensul bun al cuvântului. Atât la ore cât și în timpul liber. Distincția și-o păstra chiar și la petreceri unde nu se atingea nici măcar de-o bere. Nu ținea să fie la modă. Ci doar conform cu el însuși. Și cu năzuințele lui. Nutrea speranța că într-o fericită zi va îmbrăca halatul de medic. Mai era mult până departe. Așa începe povestea celui ajuns mai târziu doctorul reputat care a făcut cinste școlii de medicină românești, pe unde l-a dus viața, pe meleaguri îndepărtate.

Mândri de el „Învăța pe rupte. Dar avea și înclinații artistice. Cânta la chitară…” așa îl descrie, cu ochii înlăcrimați, inginerul Sorin Stănescu, fostul lui coleg de clasă și prieten. Relația a fost trainică, așa cum se întâmplă cu prieteniile adevărate. Trec proba timpului. În ciuda distanței și a faptului că Traian venea rar în țară, știau unul despre celălalt. Ce-și propusese tânărul de atunci, a reușit. A intrat la Facultatea de Medicină din Timișoara. Elevii de la „N. Bălcescu” se risipiseră care-ncotro dar au păstrat legătura pe rețelele de socializare. Cu toții au fost mândri de rezultatele fostului lor coleg căruia îi urmăreau parcursul. Iar după absolvirea studiilor superioare, Traian Savu, încrezător în fortețe-i proprii, a început călătoria lui prin lume. Dornic să cunoască dar mai ales să se realizeze profesional.

Zadarnica așteptare Pasionat de munca lui depusă în domeniul pe care-l dorea încă de la început, chirurgia plastică reparatorie și microchirurgie, Traian își punea propria-i persoană pe loc secund. Studia cu ambiție și determinare pentru a fi desăvârșit în profesia lui în care ajunsese să exceleze. Pregătirea și rezultatele remarcabile pe care le avea, i-au deschis uși. Avea în față o carieră prodigioasă. Ca pe trepte ale devenirii sale a privit și spitalele din Franța în care a operat. Îi plăcea țara lui Moliere, s-a acomodat ușor și stăpânea la perfecție și limba franceză. Era extrem de motivat. Doi copilași și o soție iubitoare îl așteptau acasă. Copii o vor face în continuare. Sunt prea mici pentru a înțelege că tăticul lor nu se va mai ivi niciodată în prag. Nu-i va mai îmbrățișa și mângâia. Cu ochii lor inocenți vor privi spre ușă. Zadarnic.

Ultima cursă Locuia împreună cu familia la Montpellier și fiind adept al mișcării în aer liber, dimineața folosea bicicleta pentru a ajunge la gara unde urma să se urce într-un tren de mare viteză pentru a ajunge în alt oraș, la spitalul la care lucra. Așa s-a întâmplat și joi la ora locală 7,30. A plecat fără să bănuiască faptul că nu se va mai întoarce. Pe o străduță îngustă în timp ce gonea către gară, Traian avea să fie victima unui accident stupid. O manevră neinspirată și una dintre roțile bicicletei sale s-a blocat în spațiul gol dintre șantul unei șine de tramvai. Bărbatul s-a dezechilibrat, a căzut și s-a izbit cu capul de beton. Din nefericire, după cum scrie un ziar local, ciclistul nu avea cască de protecție. Se presupune că i-ar fi salvat viața. O ambulanță a sosit repede la fața locului însă îngerul morții dădea târcoale. Medicii nu au reușit nicio minune. La spital, după câteva ceasuri, a survenit decesul. Așa s-a încheiat cursa cu bicicleta. Și povestea unei vieți frânte de timpuriu, la doar 44 de ani. Și câte planuri de viitor nu avea! Și cât de mult își dorea să-și vadă copiii mari și cât de fericit ar fi putut fi alături de frumoasa lui familie…

Tragedie cu…repetiție Lovitură cruntă pentru bieții părinți care își văd fiul în floarea vârstei, în sicriu. Cine le-ar putea descrie suferința care le sfâșâie inima? Viața nu a fost blândă cu ei. O tragedie cu…repetiție. În urmă cu mulți, mulți ani, ei și-au mai pierdut un copil. O minune de băiețel pe nume Ștefan se juca, pe când avea cinci anișori, lângă blocul în care locuia. Undeva, la un etaj, se executau niște lucrări. Un muncitor a scăpat din mână o cărămidă, nu se știe în ce împrejurare. Ea s-a îndreptat cu viteză spre pământ dar a nimerit exact capul micuțului. Îngerul morții a stat și atunci la pândă. Și a rânjit biruitor. Copilul își dădea ultima suflare, impactul cărămizii cu cutia lui craniană fiindu-i fatal. După amar de timp, în care se mai estompase durerea pierderii lui Ștefănuț, părinții trăiesc acum o altă tragedie care are ceva în comun cu precedenta. Tot o lovitură la cap i-a adus sfârșitul și lui Traian.

În pământul Franței Inutil să ne mai referim la șocul pe care l-au avut toți cei care l-au cunoscut și prețuit pe Traian Savu, la aflarea veștii că el nu mai este. Foștii lui colegi de la liceul „N. Bălcescu”, de la facultate, de la spitalele pe unde a lucrat, sunt consternați. Curg pe rețelele de socializare mesajele de condoleanțe ale unora. Alții însă nu mai au putere să scrie nimic. Nu-și revin. Sunt uluiți. Năuciți. Nu pot conștientiza că Traian, dragul lor coleg și prieten, a sfârșit într-um asemenea mod. Din cauza unei blestemate de roți de bicicletă. Și pentru că…nu avea casca de protecție. Pentru cei din Piteștiul lui natal durerea este cu atât mai mare cu cât nu își pot lua nici măcar adio de la el. Trupul neînsuflețit nu va fi repatriat. Traian își va dormi somnul de veci în pământul Franței pe care atât de mult a iubit-o, într-un cimitir din Montpellier. Foștii lui prieteni și colegi vor rămâne cu amintirea lui. Inginerul Sorin Stănescu comunica deseori cu el pe WhatsApp. Schimbau impresii, povesteau câte-n lună și în stele. Din toate mesajele lui Traian răzbătea pofta lui de viață, convingerea că își va duce la capăt proiectele profesionale și dorința de a-i revedea pe colegii de clasă de la fostul liceul „N. Bălcescu” pe care nu reușise să-i reîntâlnească la revederile de 20 și de 25 de ani, fiind plecat în străinătate. Promisiuni pe care Traian nu le va mai onora. Nu se va mai întoarce să-și revadă colegii, prietenii, rudele și orașul natal. Dumnezeu i-a hărăzit altă direcție. A plecat într-o călătorie lungă, lungă…la capătul căreia îl va întâlni pe frățiorul său Ștefănuț. Și poate îi va cânta la chitară, așa cum făcea deseori, dovedindu-și autenticele calități vocale precum în înregistrarea pe care o redăm, spre pioasă aducere aminte a celor care l-au cunoscut pe Traian Savu despre care vorbim deja la trecut.

Distribuie pe Facebook