
Un cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce i s-a făcut rău în parcarea din afara perimetrului festivalului Beach, Please! 2026. Deși medicii au intervenit de urgență și au efectuat manevre de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în jurul orei 23:45, forțele de ordine care asigurau măsurile de siguranță la festival au fost sesizate că un bărbat aflat într-un autoturism, în parcarea din afara zonei de desfășurare a evenimentului, este în stare de inconștiență.
Personalul medical a intervenit imediat și a început manevrele de resuscitare. Ulterior, victima a fost transportată la postul medical avansat din zona festivalului, unde echipele medicale au continuat protocolul de resuscitare.
Cu toate acestea, eforturile salvatorilor nu au avut rezultat, iar bărbatul a fost declarat decedat.
Polițiștii au deschis o anchetă
Din primele verificări efectuate de anchetatori reiese că bărbatului i s-ar fi făcut rău înainte de a-și pierde cunoștința. Polițiștii au preluat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul și cauza acestuia.
La festival, victima era însoțită de fiul său, un adolescent în vârstă de 17 ani. Minorul a fost preluat de reprezentanții DGASPC Constanța și de polițiștii Serviciului pentru Imigrări Constanța, care îi acordă sprijin de specialitate.
Autoritățile au transmis condoleanțe familiei și apropiaților bărbatului.
Peste 170 de intervenții medicale
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat și bilanțul celei de-a doua zile a festivalului Beach, Please! 2026. Forțele de ordine au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.300 de lei, cele mai multe pentru încălcarea normelor rutiere.
În cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a consumului de droguri, oamenii legii au depistat cinci persoane care aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, fiind dispuse măsurile legale.
De asemenea, au fost constatate patru infracțiuni, printre care conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au intervenit în 177 de cazuri medicale pe parcursul celei de-a doua zile a festivalului. Cele mai multe solicitări au vizat intoxicații, afecțiuni cardiace și lipotimii.
Patru persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Sursa: adevarul.ro





























