
Actualizare: Medicii legiști au reușit să stabilească cauzele decesului copilului de doi ani.
Conform informațiilor PresaSM, micuțul ar fi avut o tumoare neidentificată pe rinichi, asimptomatică, iar decesul nu s-ar fi produs ca urmare a unei lovituri, așa cum au crezut inițial atât polițiștii cât și familia. Astfel, firma care a gestionat toboganele este absolvită – teoretic – de vreo culpă.
Tragedia s-a produs vineri noaptea, 29 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un minor de 2 ani, din localitatea Micula, aflat împreună cu părinții la spațiul de joacă amenajat în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, ar fi inconștient. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă a fost declarat decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Iar medicii au stabilit că decesul s-a produs din cauza tumorii.
”Se putea întâmpla oriunde, inclusiv acasă în somn. Nu s-a știut de acea tumoare, a fost asimptomatică. Copilul nu a dat niciun semn că ar fi bolnav. Totul s-a întâmplat subit”, a spus familia pentru PresaSM.
Acest verdict al medicilor schimbă întru totul inclusiv decizia Primăriei Satu Mare de a interzice total toate locurile de joacă, începând cu ziua de astăzi. Cel puțin, aceasta ar trebui să fie decizia ca urmare a situației actuale. Rămâne de văzut dacă primarul Kereskenyi Gabor va reveni asupra deciziei sale.
Știrea inițială
Un incident tragic s-a petrecut în această seară în centrul municipiului Satu Mare. Un copil în vârstă de aproximativ doi ani și-a pierdut viața după un accident produs într-o zonă de joacă amenajată în spatele magazinului „Someșul”, potrivit informațiilor PresaSM.
Accident în zona de joacă pentru copii
Conform primelor informații, trei minori se aflau pe un tobogan gonflabil în momentul producerii incidentului. Copiii s-ar fi lovit între ei în timpul jocului.
În circumstanțe care urmează să fie stabilite de anchetatori, copilul de aproximativ doi ani a suferit răni grave și a intrat în stop cardiorespirator.
Tatăl copilului l-a dus la echipajele medicale
Sursele citate de PresaSM susțin că tatăl micuțului a fost cel care l-a luat în brațe și l-a transportat până la echipajele de prim-ajutor aflate în zonă.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, încercând timp de peste o oră să îi salveze viața copilului. Din păcate, după aproximativ o oră și 20 de minute, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Trupul neînsuflețit al minorului a fost transportat la Prosectura Spitalului Județean, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei morții.
Poliția a deschis o anchetă
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, iar zona a fost împânzită de oameni ai legii.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs accidentul și care sunt împrejurările care au dus la decesul copilului. Deocamdată, nu este clar ce leziuni i-au fost fatale minorului.



























