
Un candidat în vârstă de 29 de ani, din Pitești, a fost eliminat de la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, după ce a fost prins încercând să copieze cu ajutorul unor dispozitive electronice. Tânărul se afla deja la a patra încercare de a promova examenul.
Cască în ureche și cameră ascunsă pe haine
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de ieri, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș. Potrivit subprefectului județului Argeș, Dragoș Predescu, candidatul le-a atras atenția polițiștilor care supravegheau examenul prin comportamentul său agitat.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că bărbatul avea asupra sa o cască de mici dimensiuni, ascunsă în ureche, și o cameră video disimulată în haine. Prin intermediul acesteia, persoana care urma să-l ajute de la distanță putea vedea întrebările de la examen și îi putea transmite răspunsurile.
Examinatorii au sesizat poliția, care urmează să verifice întreaga situație.
A doua tentativă de fraudă în trei săptămâni
Subprefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, a apreciat vigilența polițiștilor și a precizat că le-a cerut acestora să intensifice verificările, în condițiile în care este deja a doua tentativă
de fraudare a examenului în ultimele trei săptămâni.„Este foarte important ca cei care obțin permisul să aibă o bază reală de cunoștințe. În trafic, nu merge cu copiatul, ci trebuie ca șoferii să aibă informațiile necesare și abilitățile de a conduce fără să pună pe cineva în pericol”, a transmis Dragoș Predescu.
Acesta le-a cerut viitorilor șoferi să se prezinte la examen pregătiți și să respecte regulile, subliniind că obținerea permisului presupune responsabilitate față de propria siguranță și față de ceilalți participanți la trafic.
„O cască ascunsă nu ține loc de cunoștințe”, a mai transmis subprefectul.




























