
În ziua de 9 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată și au identificat și reținut un minor de 16 ani.
A furat un telefon și aproximativ 140 de bidoane
Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 30 august a.c., o persoană necunoscută, identificată ca fiind un minor de 16 ani, din Ștefănești, ar fi sustras un telefon mobil și aproximativ 140 de bidoane tip PET, goale, din incinta unei societăți comerciale.
Totodată, în cursul lunii septembrie, aceeași persoană ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două societăți comerciale din municipiul Pitești, fără a sustrage bunuri sau sume de bani.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, la data de 10 septembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a minorului de 16 ani.
Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


























