
Polițiștii argeșeni, intervenție în forță după moartea unui TikToker celebru de 20 ani!
Un nou caz cutremură România, Rareș s-a stins la 20 de ani
Moartea fulgerătoare a unui tânăr devenit cunoscut pe rețelele sociale readuce în atenție un fenomen tot mai îngrijorător.
Rareș, influencer pe TikTok, a fost găsit fără suflare la doar câteva ore după ce fusese externat din spital.
Băiatul se confrunta cu probleme grave și totul a fost făcut public în urmă cu doi ani, atunci când Vlad Pascu a fost reținut.
Autoritățile argeșene au reținut trei persoane
Cazul lui Rareș a provocat reacții puternice în mediul online și a fost urmat, chiar astăzi, de o acțiune amplă a autorităților.
Polițiștii din Argeș, împreună cu procurorii DIICOT, au destructurat două rețele care activau în București. Trei persoane, între care și un cetățean străin, au fost reținute pentru activități ilegale desfășurate în mod repetat.
Substanțele descoperite au fost indisponibilizate, iar suspecții urmează să ajungă în fața judecătorilor.
Perchezițiile au dus la descoperirea unor cantități importante de substanțe interzise, dar și a altor probe care indică o activitate bine organizată.
Substanțele care distrug viitorul tinerilor din România
Rareș a fost un copil talentat, cunoscut pentru aparițiile sale pe rețelele sociale și pentru participarea la emisiunea Next Star, unde a captat atenția publicului.
Însă, din păcate, anturajul din jurul său și tentațiile periculoase l-au dus pe un drum greșit.
Într-un final, drogurile i-au curmat viața și viitorul, lăsând o amprentă dureroasă asupra familiei.
Realitatea dură este că mulți tineri sunt atrași într-un cerc vicios, din care, uneori, nu mai pot ieși. Iar tragedii precum cea de acum devin, din păcate, tot mai frecvente.
Polițiștii argeșeni, intervenție în forță după moartea unui TikToker celebru de 20 ani!