
A fost lansat un nou program de sprijin în România. Doar luni, 16 iunie poți participa.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță lansarea a două apeluri importante de finanțare, dedicate sprijinirii persoanelor cu dizabilități.
Cei interesați sunt invitați să participe la o sesiune online de informare, organizată pe 16 iunie, la ora 12:00, de către Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.
Evenimentul va fi înregistrat audio și video, iar ulterior va fi publicat parțial sau integral pe canalele social-media ale ministerului.
Peste 97 de milioane de euro pentru servicii destinate copiilor cu dizabilități
Primul apel de finanțare are o alocare de peste 97 de milioane de euro și este dedicat intervențiilor specializate pentru copiii cu dizabilități, pentru a sprijini dezvoltarea lor fizică, cognitivă, emoțională și socială.
Printre serviciile eligibile pentru finanțare se numără: psihoterapie, logopedie, fizioterapie, kinetoterapie, terapie ocupațională și alte intervenții personalizate.
Vor fi finanțate și activități pentru părinți sau tutori legali, menite să le ofere sprijin în înțelegerea și gestionarea nevoilor copilului.
Cine poate solicita finanțarea:
- Furnizori de servicii sociale acreditați (publici și privați)
- Autorități publice locale, Direcții de Asistență Socială, DGASPC-uri
Finanțare separată pentru integrarea în muncă a adulților cu dizabilități
Cel de-al doilea apel are o alocare de peste 14 milioane de euro și se concentrează pe promovarea integrării profesionale a adulților cu dizabilități. Proiectele pot include:
- campanii de informare privind dreptul la muncă
- formare profesională adaptată
- ateliere protejate
- sprijin pentru angajatori și accesibilizarea locurilor de muncă
- dezvoltarea unei platforme digitale de sprijin pentru angajare
Solicitant eligibil:
- Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD)
Parteneri eligibili:
- Ministerul Muncii
- Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Când și cum are loc sesiunea de informare
Evenimentul online este programat pentru 16 iunie, ora 12:00 și va oferi detalii tehnice, răspunsuri la întrebări și clarificări privind eligibilitatea, criteriile de selecție și procedura de aplicare.
Participarea este gratuită, iar înregistrarea sesiunii va fi disponibilă ulterior online, pentru toți cei interesați.
A fost lansat un nou program de sprijin în România. Doar luni, 16 iunie poți participa.