
Câmpulungul i-a întors spatele! Lasconi, șoc dublu: scor rușinos și demisie.
Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România (USR), a anunțat luni dimineață că își dă demisia din funcție.
Demisie din partid
Elena Lasconi a declarat că demisia sa este un pas corect și firesc, având în vedere circumstanțele actuale.
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a postat Elena Lasconi pe Facebook.
Campania sa a fost afectată de un scandal intern, în care conducerea USR i-a retras sprijinul pentru a-l susține pe Nicușor Dan.
Deși se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi a subliniat că va continua să fie activă în viața publică.
La Câmpulung, locul 5
Elena Lasconi a obținut 245.000 de voturi (2,7%) după centralizarea a peste 99% din voturi. Din acestea, aproximativ 1.800 de voturi au venit din Câmpulung, județul Argeș, unde este primar la al doilea mandat.
În Câmpulung, Elena Lasconi s-a clasat abia a 5-a în clasament, obținând 14,31% din voturi.
Pe primul loc s-a clasat George Simion cu 4.238 de voturi (32.72%), urmat de Victor Ponta cu 2.650 de voturi (20.46%) și de Crin Antonescu cu 1.976 de voturi (15.26%). Totodată, Nicușor Dan a obținut 1.942 de voturi (14.99%), clasându-se înaintea Elenei Lasconi.
Schimbări în conducerea USR
După demisia Elenei Lasconi, Dominic Fritz va prelua funcția de președinte interimar al USR. Un congres pentru alegerea noului lider este programat pe 21 iunie. În aceeași zi, USR se va reuni pentru a valida susținerea lui Nicușor Dan în turul al II-lea al alegerilor.
Reamintim că, potrivit datelor oficiale, George Simion și Nicușor Dan au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Câmpulungul i-a întors spatele! Lasconi, șoc dublu: scor rușinos și demisie.