
Destinația luată cu asalt de români. Alegerea numărul 1 pentru vacanța de Paște.
Cetatea Poenari, destinația favorită a românilor în vacanțe de Paște
Sărbătorile pascale reprezintă un moment deosebit pentru creștini, marcând Învierea Domnului Iisus Hristos, o sărbătoare ce simbolizează esența credinței creștine.
În acest context, Paștele devine o oportunitate nu doar de a petrece timp alături de familie, ci și de a ne reconecta cu natura, având în vedere că aceste zile sunt libere.
Program de vizitare la Cetatea Poenari
Cetatea Poenari din județul Argeș, cunoscută și sub numele de „Cuibul Vulturilor”, își deschide porțile pentru vizitatori în perioada sărbătorilor pascale, oferind un program special de vizitare.
Situată în vârful unui munte, această cetate istorică, asociată cu figura legendară a lui Vlad Țepeș, promite o experiență unică pentru toți cei care doresc să exploreze istoria și frumusețea naturală a zonei.
Programul de vizitare pentru Cetatea Poenari în perioada Paștelui este următorul:
- 17 – 18 aprilie 2025, cetatea va fi deschisă între orele 10:00 și 18:00, cu ultima grupă de turiști urcând la ora 17:00;
- 19 aprilie 2025, rrogramul va fi redus, cetatea fiind deschisă între orele 10:00 și 14:00, iar ultima urcare va avea loc la ora 13:00;
- 20 aprilie 2025 (duminică), cetatea va fi închisă;
- 21 aprilie 2025, cetatea va fi deschisă între orele 10:00 și 14:00, cu ultima urcare la ora 13:00;
- 22 aprilie 2025, programul normal de vizitare va fi reluat.
O experiență unică în inima naturii
Cu cele 1.480 de trepte ce duc spre vârful cetății, vizitatorii vor avea ocazia să admire nu doar arhitectura impresionantă, ci și peisajele spectaculoase care se desfășoară în jur.
Recent restaurată, Cetatea Poenari nu este doar un loc de interes turistic, ci și un simbol al istoriei românești, atrăgând atât turiști din țară, cât și din străinătate.
Reamintim că, la 14 aprilie, a fost redeschisă Cetatea Poenari de la Arefu, pe Transfăgărășan. Este adevărata cetate a lui Vlad Țepeș, așezată pe stâncă, la peste 850 de metri altitudine, în inima Argeșului. Detalii AICI.
Cetatea a fost restaurată cu fonduri europene și de la bugetul Consiliului Județean Argeș. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 25.668.767 de lei.
Așadar, dacă doriți să sărbătoriți Paștele într-un mod inedit – între munte și cer și alături de istorie – nu ratați ocazia de a vizita Cetatea Poenari.
O experiență plină de istorie și natură vă așteaptă!
Destinația luată cu asalt de români. Alegerea numărul 1 pentru vacanța de Paște.