
ANAF impune termen limită pentru toți românii. Luni, 26 mai, ultima zi!
În 2025, contribuabilii din România, inclusiv cei din Argeș, trebuie să fie atenți la termenul limită pentru depunerea Declarației Unice (Formular 212).
Aceasta se depune până la data de 26 mai, inclusiv, pentru veniturile obținute în anul precedent, anunță ANAF.
Cine trebuie să depună Declarația Unică?
Declarația Unică se completează și se depune de către persoanele fizice care, în anul 2024, au realizat venituri sau pierderi din România sau din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, conform Codului Fiscal.
De asemenea, persoanele fizice care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cursul anului 2025 sunt obligate să depună această declarație.
Modalități de depunere a Declarației Unice
Potrivit ANAF, declarația se poate depune în două moduri:
Online – prin intermediul serviciului „Spațiul Privat Virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, utilizând semnătura electronică calificată.
Format Letric – direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Data depunerii este considerată data înregistrării la organul fiscal sau data depunerii la poștă.
Contribuabilii care nu au acces la un calculator personal sau la internet pot folosi calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale.
Asistență pentru contribuabili
Pentru a facilita procesul de depunere, contribuabilii pot solicita ajutorul funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, care sunt instruiți să ofere îndrumare.
Informații suplimentare sunt disponibile pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili, și prin participarea la webinariile organizate de ANAF.
De asemenea, contribuabilii pot contacta ANAF telefonic la numărul 031.403.91.60 pentru asistență.
Asigură-te că respecți termenul limită și că depui Declarația Unică pentru a evita eventualele penalizări!
ANAF impune termen limită pentru toți românii. Luni, 26 mai, ultima zi!