
La mulți ani, Pitești! Orașul care bate în inimile noastre de 637 de ani.
Festivitatea „Pitești 637”, în cadrul ediției a 33-a a Zilelor Piteștiului
Astăzi, 20 mai 2025, Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești au organizat, în sala de spectacole a Filarmonicii Pitești, festivitatea aniversară ce a marcat împlinirea a 637 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului.

Alături de reprezentanții municipalității, la această sărbătoare a Piteștiului au participat reprezentanți ai autorităților județene și regionale, ai mediului de afaceri și ai celui universitar, ai Episcopiei Argeșului și Muscelului și ai societății civile, precum și invitați speciali: cetățeni de onoare ai Municipiului Pitești și reprezentanții asociațiilor de proprietari premiate – pentru a celebra împreună o nouă pagină de istorie a celui mai mare oraș și reședință administrativă a județului Argeș.
În cadrul festivității, după o scurtă prelegere istorică, susținută de reputatul istoric și scriitor argeșean Sevastian Tudor, i-a fost conferit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Pitești” ÎPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, de către primarul Cristian Gentea.
ÎPS Calinic Argeșeanul, Cetățean de Onoare al Piteștiului
Un moment deosebit al festivității a fost acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Pitești Înaltpreasfințitului Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Distincția a fost oferită de primarul Cristian Gentea, în semn de recunoaștere pentru contribuția excepțională a ierarhului la viața spirituală și comunitară a orașului.
Primarul a subliniat, în discursul său, importanța celor care și-au lăsat amprenta asupra orașului Pitești, amintindu-i cu emoție pe:
- Gica Dobrin, soția legendarului fotbalist Nicolae Dobrin;
- Sergiu Rizescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România;
- Ilarie Isac, părintele „Simfoniei Lalelelor”;
- Sorin Ilfoveanu, pictorul care a oferit orașului o galerie de artă remarcabilă;
- Gheorghe Zamfir, regele naiului, al cărui nume îl poartă teatrul de vară din Parcul Ștrand.

Discurs emoționant și aprecieri pentru orașul curat
În discursul său de mulțumire, ÎPS Calinic a oferit o interpretare simbolică și originală a numelui orașului. Arhiepiscopul a sugerat că denumirea „Pitești” ar putea proveni de la expresia „pâine ești”. Calinic Argeșeanul i-a asociat pe locuitorii orașului cu imaginea unei pâini calde: buni, primitori și hrănitori sufletește.
Mulțumim lui Mircea cel Bătrân pentru că a emis acel document privind moara. El a decis să construiască o moară, deoarece în zonă existau mari brutării. Era nevoie de multă pâine, iar oamenii nu aveau unde să macine grâul. Atunci, Mircea cel Bătrân a spus: „Hai să facem o moară la Pitești.”
Eu cred că numele orașului Pitești vine de la expresia „pită ești”. Ardelenii numesc pâinea „pită”. Așadar, „Pitești” ar însemna „pâine ești”. Ești ca o pită. Ca o pâine. Așa sunt și piteștenii – asemenea unei pâini. Așa i-am văzut eu. Așa i-a văzut, probabil, și Mircea cel Bătrân. Fantastic!>>, a rostit ÎPS Calinic.
În continuare, arhiepiscopul a lăudat arhitectura orașului, frumusețea grădinilor și curățenia exemplară din Pitești, considerând aceste aspecte dovezi clare ale unui nivel ridicat de educație civică. De asemenea, a remarcat că orașul poate fi considerat un model de administrație eficientă și bună practică urbană.
„Piteștiul este un oraș tare frumos. Zâmbește în culoare și parfum”, a mai spus ÎPS Calinic, stârnind ropote de aplauze.
La mulți ani, Pitești! Orașul care bate în inimile noastre de 637 de ani.