
Noua afacere „verde” dezvoltată la Pitești în era tehnologiei. Eleganță și prospețime la orice oră.
Roxana Sima, expert florar, managerul Atelierului „TAJ – the secret garden”, ne-a povestit despre noua afacere „verde” pe care o dezvoltă la Pitești: în era tehnologiei, florile sunt vândute la… buchetomat.
Astfel, piteștenii care dăruiesc flori au, de-acum, o misiune mai ușoară: își pot procura buchetul dorit de la… buchetomatul TAJ, un aparat special construit pentru acest lucru.
Buchetomatul TAJ funcționează după principiul oricărui automat de vânzare produse. Fiecare aranjament floral ocupă o secțiune a aparatului. Clientul vizualizează buchetele de flori, apoi alege unul dintre ele, pe touchscreen-ul amplasat central. Plata se face numerar sau cu cardul bancar, iar după efectuarea ei, ușa din dreptul buchetului ales se deblochează, clientul putând, astfel, să intre în posesia produsului.
Eleganță florală și prospețime la orice oră
„Buchetomatul TAJ reprezintă fuziunea dintre tehnologie și natură, unde buchete proaspete de flori sunt disponibile mereu și gata să ofere momente memorabile.
Este o inovație fascinantă care îmbină frumusețea florilor cu comoditatea cumpărăturilor. Aici poți găsi buchete de flori și diverse aranjamente, pregătite să-ți încânte inima, într-o clipă.
Indiferent de momentul zilei sau al nopții, buchetomatul TAJ le oferă clienților flori superbe, non-stop”, a spus Roxana Sima.
Tehnologie de vârf pentru flori
„Fie că ai nevoie de un cadou de ultim moment, să surprinzi pe cineva drag sau doar să aduci o pată de culoare în viața ta, buchetomatul TAJ te așteaptă mereu pregătit.
Am integrat cele mai avansate tehnologii pentru a ne asigura că florile noastre rămân proaspete: temperatură controlată, sistem de umidificare, confort și ușurință în utilizare.
Astfel, în interiorul buchetomatului TAJ, florile sunt păstrate la o temperatură scăzută pentru a-și menține prospețimea. Vei simți aerul rece atunci când vei deschide ușa casetei pentru a prelua buchetul ales.
Aparatul este dotat cu un sistem de umidificare pentru a preveni deshidratarea florilor, menținându-le aspectul proaspăt și sănătos.
Buchetomatul TAJ este proiectat pentru a oferi o experiență de cumpărare rapidă și comodă.
Plată flexibilă: acceptăm plăți numerar, card sau prin telefon.
Verificare și refill regulat: florile sunt verificate zilnic de echipa noastră, astfel încât să ai mereu la dispoziție buchete sau aranjamente frumoase și proaspete.
Diversitate în produse: oferim o gamă variată de buchete și aranjamente florale.
Meniu de operare în limba română și accesibilitate maximă”, a explicat managerul Atelierului TAJ.
Vino să descoperi magia florilor TAJ!
Situat într-o locație semicentrală din Pitești (Bulevardul Frații Golești, Nr. 13), buchetomatul TAJ beneficiază de un loc de parcare disponibil chiar în fața aparatului, făcând accesul rapid și facil.
„La buchetomatul de flori, armonia florală, frumusețea și prospețimea sunt disponibile non-stop. Te așteptăm să explorezi diversitatea noastră de buchete și să te bucuri de flori superbe, la orice oră din zi sau noapte”, își încheie Roxana Sima povestea, cu o invitație către clienții care vor să dăruiască flori cumpărate de la buchetomatul TAJ.
Noua afacere „verde” dezvoltată la Pitești în era tehnologiei. Eleganță și prospețime la orice oră.