
A făcut asta sub ochii tuturor, într-un parc plin! Polițiștii l-au imobilizat pe loc.
Astăzi: Scene șocante într-un parc din Pitești!
A fost panică, în această seară, într-un parc din Pitești.
În jurul orei 18:25, un apel la dispeceratul Poliției Locale a anunțat o scenă greu de imaginat.
În parcul din fața fostului Cinema Dacia, un bărbat își dăduse hainele jos în fața copiilor și a părinților.
Prins de polițiștii locali când încerca să fugă
Polițiștii locali au reacționat rapid, iar în mai puțin de 5 minute o patrulă a ajuns în zonă.
La vederea uniformelor, bărbatul a încercat să fugă, dar a fost prins imediat.
După identificare, s-a stabilit că are 41 de ani.
Copii și bunici, martori la scena oribilă
La ora incidentului, în parc se aflau mai mulți copii, însoțiți de părinți și bunici.
Cazul a fost preluat de Secția 4 Poliție, iar la fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
A făcut asta sub ochii tuturor, într-un parc plin! Polițiștii l-au imobilizat pe loc.