
Vestea momentului! Școala argeșeană își mărește parcul auto.
Noile autobuze au ajuns în Argeș
Marți, 4 februarie 2025, patru microbuze electrice școlare au ajuns în Argeș, la școlile din Aninoasa, Corbeni, Mălureni și Merișani, ne informează Consiliul Județean Argeș.
De la începutul acestui an și până în prezent, opt microbuze școlare au fost deja distribuite către administrațiile locale.
Astfel, în luna ianuarie, microbuzele au fost predate primăriilor din Bughea de Sus, Dragoslavele, Stoenești și Țițești.
În total, prin PNRR și AFM, Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze școlare.
Microbuze școlare noi, în patru comune
Așadar, elevii din Aninoasa, Corbeni, Mălureni, Merișani au, începând de astăzi, microbuze electrice școlare noi. Cele patru microbuze au fost predate deja către administrațiile locale.
De asemenea, în luna ianuarie a.c., au fost predate primăriilor din Bughea de Sus, Dragoslavele, Stoenești și Țițești alte patru microbuze școlare.
„Microbuzele au fost achiziționate de Consiliul Județean Argeș, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În total, prin PNRR, au fost achiziționate 28 de microbuze. Până la această oră, 18 dintre acestea au ajuns deja la școli. Educația copiilor este cea mai importantă pentru viitorul lor și vom continua să sprijinim școala argeșeană prin investiții în infrastructură” a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
Valoarea contractului de finanțare a acestui proiect este de peste 35 de milioane de lei.
Localitățile dotate cu autobuze electrice
La finele anului 2024, Consiliul Județean Argeș a mai predat 10 microbuze electrice școlare primăriilor din Valea Mare Pravăț, Călinești, Mihăești, Leordeni, Berevoești, Hârtiești, Schitu Golești, Lerești, Drăganu și Cetățeni.
Pe lista celor 28 de localități care vor primi microbuze, în cadrul acestui proiect, se mai regăsesc localitățile: Albești de Argeș, Bughea de Jos, Cocu, Micești, Mușătești, Tigveni, Ungheni, Moșoaia, Căteasca și Budeasa.
În plus, Consiliul Județean Argeș a mai achiziționat 17 microbuze școlare, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. Microbuzele vor fi livrate Centrelor Școlare de Educație Incluzivă din Curtea de Argeș și Ștefănești, precum și comunelor Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Dârmănești și Stâlpeni.
Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.
Astfel, în total, Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze.
De cele 45 de microbuze electrice școlare vor beneficia peste 6.000 de elevi din județul Argeș.