
Alertă în ziua votului: urs semnalat într-o localitate din Argeș.
Urs semnalat în satul Calotești, zona Ciobotea
Un apel la 112 a anunțat în această dimineață prezența unui urs în comuna Budeasa, satul Calotești, (zona Ciobotea).
În urma sesizării, autoritățile competente s-au mobilizat și intervin pentru a gestiona situația și a preveni orice incident periculos.
Localnicii sunt sfătuiți să rămână în locuințe
Autoritățile le recomandă oamenilor să nu se apropie de animal și să evite orice interacțiune.
Este interzisă hrănirea sau alungarea animalului, iar copiii și animalele de companie trebuie ținuți în siguranță, în interiorul locuințelor.
Totodată, locuitorii sunt îndemnați să limiteze deplasările, în special pe jos sau în zonele împădurite, și să securizeze gospodăriile – ușile, ferestrele, porțile și tomberoanele trebuie bine închise.
Echipe specializate se deplasează la fața locului pentru a verifica situația și a lua măsurile necesare. Intervenția are drept scop atât protejarea populației, cât și evitarea oricărei confruntări periculoase cu animalul.
Ce trebuie făcut în caz de pericol
Dacă observați animalul în apropierea locuinței sau în zonele circulate, nu interveniți!
Singura acțiune corectă este apelarea numărului unic de urgență 112, cu furnizarea locației exacte. Acest lucru ajută echipele de intervenție să acționeze rapid și eficient.
Alertă în ziua votului: urs semnalat într-o localitate din Argeș.